fbpx

Explozii în locul unde au loc alegerile prezidențiale în Somalia: Dintr-o populație de 16 milioane, votează doar 329 de persoane

Explozii care sunau ca nişte obuze de mortier au fost auzite duminică în zona aeroportului din Mogadishu, unde parlamentarii se întâlneau pentru a alege un nou preşedinte, au declarat locuitorii. „Am numărat trei sunete mari de obuze de mortier care au aterizat în direcţia aeroportului. Suntem şocaţi să auzim aceste sunete de mortiere într-un moment (când) Mogadishu se află sub stare de asediu total. Cine trage cu ele?”, a declarat Halima Ibrahim, rezidentă din Mogadishu, notează mediafax.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Până la sfârşitul zilei de duminică, somalezii ar trebui să ştie cine este viitorul lor preşedinte, dar acest vot mult întârziat implică doar cei 329 de parlamentari ai ţării şi are loc într-o zonă puternic fortificată.

Circumstanţele neobişnuite evidenţiază problemele de securitate ale Somaliei, precum şi lipsa de responsabilitate democratică. Capitala, Mogadishu, este în izolare totală până luni dimineaţă.

Parlamentarii au început să voteze în ceea ce se aşteaptă să fie o competiţie strânsă. Câştigătorul va fi ales dintre cei 35 de candidaţi şi va avea sarcină este de a smulge controlul asupra unei mari părţi din Somalia de la al-Shabab.

Gruparea militantă islamistă legată de al-Qaeda continuă să domine mari părţi ale ţării şi comite atacuri frecvente în Mogadiscio şi în alte părţi. Guvernul federal este sprijinit în lupta sa împotriva al-Shabab de Uniunea Africană, sub forma a aproximativ 18.000 de soldaţi, şi de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Somalia nu a mai avut alegeri democratice de tipul „o persoană – un vot” din 1969. Acel vot a fost urmat de o lovitură de stat, de dictatură şi de un conflict în care au fost implicate miliţiile clanurilor şi extremiştii islamişti.

Aceasta este doar a treia oară când alegerile indirecte pentru preşedinte au putut avea loc chiar în Somalia. Cele anterioare au avut loc în ţările vecine Kenya şi Djibouti.

Articole asemănătoare

Back to top button