Externe

„Era păcii ajunge la sfârşit”. Premierul Poloniei se teme de un atac al Rusiei împotriva estului UE

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a pledat pentru o dublare a cheltuielilor de apărare în Europa, spunând într-un interviu acordat cotidianului regional francez Ouest-France că se teme de un atac rusesc în Polonia, Finlanda sau ţările baltice.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„Trebuie să prevedem că Putin va dori să-şi dezvolte politica agresivă, invazia sa. A început în Georgia, acum Ucraina, următorul obiectiv ar putea fi ţările baltice, Polonia, Finlanda sau alte ţări de pe flancul estic”, a declarat Mateusz Morawiecki, potrivit digi24.ro.

„Avem nevoie de o armată europeană puternică”, a insistat premierul polonez care consideră că „trebuie dublate cheltuielile pentru apărare în Europa”.

„Suntem în prezent la aproximativ 300 de miliarde de euro, ar trebui să trecem la 500-600 de miliarde de euro. Nu este imposibil şi acest lucru va permite Europei să joace în sfârşit un rol major”, a adăugat el.

„Era păcii şi a ordinii internaţionale ajunge la sfârşit”, a mai spus Mateusz Morawiecki. „Trebuie să fim conştienţi de asta. Este un test pentru Occident, iar modul în care reacţionăm la acest test ne va determina viitorul, nu ani de zile, ci decenii”, a continuat el.

Şeful guvernului polonez a mai propus excluderea cheltuielilor pentru apărare din pactul european de stabilitate cu scopul de a permite ţării sale să cheltuiască 3% până la 4% din PIB pentru apărare astfel încât să facă faţă „agresiunii ruse împotriva Uniunii Europene”.

Mateusz Morawiecki a cerut, de asemenea, „o serie de sancţiuni fără precedent şi zdrobitoare” după invadarea Ucrainei de către Rusia şi „discuţii pentru a face Europa independentă de achiziţionarea de hidrocarburi ruseşti”. „Cumpărând petrol şi gaze ruseşti, finanţăm acum politica de agresiune a Rusiei”, a ţinut el să adauge.

În contextul în care Varşovia se află în colimatorul Comisiei Europene în ceea ce priveşte independenţa judecătorilor şi nerespectarea deciziilor justiţiei europene, premierul polonez a spus că se aşteaptă de la „Comisia Europeană să nu ne supere cu aşa-zisa procedură a statului de drept (…), pentru că în prezent suntem pe punctul de a apăra flancul estic”.

„Consider că suntem trataţi într-un mod discriminatoriu şi asta mai ales în timp de război. Nu ar trebui să fim trataţi aşa”, a insistat Mateusz Morawiecki.

Polonia, membră a NATO, are o frontieră de 535 de kilometri cu Ucraina, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.

Mihaela Roibu

Recent Posts

Datele a peste 750.000 de cetățeni ai R. Moldova, extrase de infractori. Anunțul Agenției de Guvernare Electronică

Potrivit estimărilor preliminare ale autorităților, în urma unui atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale, „au…

17 ore ago

video | Luca Niculescu, mesaj la Chișinău pentru investitorii români din R. Moldova: „Nu dorim să creștem taxele și impozitele”

Premierul României, Luca Niculescu, se află marți, 27 octombrie, la Chișinău, în prima sa vizită…

18 ore ago

Economia R. Moldova încetinește în 2026. Prognoza Băncii Mondiale

Economia Republicii Moldova va crește cu doar 1,9% în 2026, după un avans de 2,4%…

19 ore ago

Examenele naționale din R. Moldova vor fi îmbunătățite. Peste 30 de specialiști, instruiți în România

Peste 30 de specialiști din Republica Moldova participă, în perioada 26–30 octombrie, la un program…

20 de ore ago

video | Secretul unei plăcinte delicioase cu mere și brânză, pregătite la Cahul

Plăcintele cu mere și cu brânză sunt în centrul unui nou episod culinar realizat de…

20 de ore ago

video | Propaganda nu s-a oprit după alegeri. Cum sunt amplificate mesajele politice manipulative pe Facebook

După scrutinul parlamentar din 28 septembrie 2025, Facebook-ul moldovenesc a fost inundat de profiluri și…

20 de ore ago