Captură foto
Poliția a trebuit să intervină după ce locuitorii unui sat elvețian de lângă Zurich au depus o plângere împotriva unei vecine care își aprinsese decorațiunile de Crăciun de la mijlocul lunii noiembrie.
Potrivit site-ului 20min.ch, o femeie în vârstă de 32 de ani, care locuiește în satul Glattfelden, la nord de Zurich, și-a împodobit exteriorul casei cu mii de luminițe și decorațiuni de Crăciun încă de la mijlocul lunii noiembrie. Nu și-a imaginat însă că acest lucru nu va fi deloc pe placul unora dintre vecini, care au depus o plângere pentru „nerespectarea începutului perioadei de Advent”.
Adventul, perioada în care creștinii trebuie să se pregătească pentru nașterea lui Hristos, începe în mod normal în a patra duminică înainte de Crăciun, adică, anul acesta, la 28 noiembrie, deși calendarele tradiționale de Advent încep numărătoarea inversă la 1 decembrie.
Ca urmare a plângerii, o patrulă de poliție s-a deplasat la domiciliul tinerei și a informat-o că trebuie să stingă totul, deoarece iluminatul excesiv deranja vecinii. În plus, pentru că și-a aprins decorațiunile de Crăciun prea devreme, ea risca și o amendă de 100 de franci elvețieni (aproape 100 de euro).
Într-adevăr, o reglementare locală prevede că luminițele de Crăciun pot fi aprinse doar începând cu prima zi de Advent și numai până la 6 ianuarie. În plus, luminile trebuie să fie stinse între orele 1:00 și 6:00 dimineața.
La nivel național nu există o astfel de prevedere, dar în comunitățile locale elvețiene, poliția poate stabili propriile reguli de liniște și ordine publică. Ca și zgomotul, lumina poate fi considerată o pacoste pe timp de noapte, mai ales dacă luminile sunt intermitente și dacă decorațiunile mai emit și muzică sau alte sunete.
Tânăra s-a conformat și nu și-a mai aprins luminițele, dar a decis să adauge casei și mai multe ghirlande și decorațiuni festive, pentru a străluci și mai tare în prima zi de Advent, când va avea voie să le aprindă.
Republica Moldova vrea să folosească experiența Ucrainei pentru protejarea spațiului aerian și să dezvolte proiecte…
Un bărbat de aproximativ 60 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit…
Un cetățean ucrainean a fost depistat de polițiștii de frontieră după ce a traversat ilegal…
Un grav accident rutieri, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc luni la…
Doi bărbați, de 25 și 31 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore,…
Circa 18.000 de studenți din anul I de licență vor urma, în acest an de…