fbpx

Cum au devenit urșii panda vegetarieni? O fosilă veche de câteva milioane de ani a elucidat misterul

Descoperirea în China a fosilelor unui strămoş al ursului panda le-a permis oamenilor de ştiinţă să descifreze misterul ce plana asupra „celui de-al şaselea deget” al mamiferului asiatic, care îi permite acestuia să aibă o priză fermă asupra tulpinilor de bambus, ce constituie baza regimului său alimentar, scrie Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Fosilele, cu o vechime cuprinsă între şase și opt milioane de ani, au fost descoperite în provincia Yunnan din sud-estul Chinei. Printre ele se află un os deosebit de mare din încheietura membrelor superioare, denumit sesamoid radial.

Este cea mai veche dovadă ce atestă existenţa „celui de-al şaselea deget” la exemplarele de panda uriaş, care le permite să prindă şi să spargă tijele groase de bambus, au precizat autorii acestui studiu, publicat în cel recent număr al revistei Scientific Report, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Fosilele aparţineau unui strămoş al ursului panda, denumit Ailurarctos, dispărut în prezent, care trăia în China în urmă cu 6-8 milioane de ani.

„Panda uriaş este (…) un caz rar de carnivor de talie mare (…) devenit erbivor”, a declarat Wang Xiaoming, curator în departamentul de paleontologie a vertebratelor din cadrul Muzeului de Istorie Naturală din Los Angeles.

„Degetul «fals» al lui Ailurarctos arată pentru prima dată cronologia şi etapele probabile de evoluţie în alimentaţia cu bambus a urşilor panda”, a adăugat el.

Deşi existenţa „degetului fals” era deja cunoscută de cercetători de aproximativ un secol, dovada fosilizată a acestui os răspunde mai multor întrebări rămase timp îndelungat fără răspuns, mai ales în privinţa felului şi a momentului în care a evoluat acel deget suplimentar, care nu mai există la nicio altă specie de urs.

În urmă cu milioane de ani, urşii panda au schimbat regimul omnivor şi bogat în proteine al strămoşilor lor cu o alimentaţie bazată pe bambus, o plantă săracă în nutrimente, dar accesibilă pe întreaga durată a anului în sudul Chinei.

Exemplarele adulte de panda se hrănesc timp de 15 ore pe zi şi pot să consume până la 45 de kilograme de bambus în fiecare zi. Deşi regimul lor alimentar este în principal vegetarian, urşii panda uriaş sunt cunoscuţi şi pentru faptul că vânează ocazional animale de talie mică.

 

Articole asemănătoare

Back to top button