Externe

Cum arată frigiderele cu care vaccinul anti-COVID va fi transportat în toată lumea

Transportul vaccinurilor împotriva noului coronavirus în toată lumea, la temperaturi de minus 70 de grade, este una dintre cele mai ample operațiuni logistice din istorie. Sunt folosite inclusiv containere frigorifice cu care era transportat în mod obișnuit tonul proaspăt, relatează CNN.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Compania Thermo King, care a revoluționat transportul alimentelor înainte de cel de-al doilea război mondial, lucrează cu companii farmaceutice, guverne și firme de logistică pentru a se asigura că vaccinurile sunt păstrate la rece.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, firma a reutilizat containere utilizate în mod obișnuit pentru transportul tonului proaspăt în Japonia, care necesită condiții similare de frig, scrie digi24.ro.

„Am luat acel produs și l-am modificat”, a declarat pentru CNN Business Francesco Incalza, președintele Thermo King Europa, Orientul Mijlociu și Africa, citat de Mediafax.

Tonul trebuie depozitat la minus 60 grade Celsius pentru a-și menține calitatea și nuanța de roșu intens când ajunge la supermarketuri și restaurante, a spus Incalza. Vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer și BioNTech trebuie transportat la minus 70 grade Celsius.

Așadar, compania a făcut câteva modificări la containerele frigorifice, adăugând o izolație suplimentară și reglând sistemul de refrigerare, astfel încât temperaturile să poată fi și mai reci.

Fiecare container de 20 de metri lungime poate transporta 300.000 de doze de vaccin Pfizer – primul care a fost aprobat pentru utilizare de către țările occidentale după teste riguroase – pe uscat sau pe mare. Unele au fost deja vândute și încep să fie livrare.

Produsele farmaceutice trebuie, în general, păstrate la o temperatură de 2 până la 8 grade Celsius în timpul transportului. Dar vaccinul Pfizer este diferit. Un alt vaccin în curs de aprobare, produs de Moderna, poate fi păstrat la -20 grade Celsius.

Experții în logistică spun că menținerea la rece a vaccinurilor este una dintre principalele probleme în ceea ce privește distribuirea lor în întreaga lume. Dar ei cred că acest lucru este posibil, având în vedere complexitatea așa-numitului „lanț al frigului” deja existent, care a menținut zeci de ani mâncarea și medicamentele din întreaga lume la temperaturi specifice.

Tehnologia nu este ieftină. Imperial College din Londra constată că o mare parte din cheltuielile programelor de vaccinare provin din cerințele lanțului frigului, care pot reprezenta până la 80% din costurile totale.

Securitatea este, de asemenea, o preocupare. La începutul acestei luni, IBM a anunțat că hackerii vizau actori cheie din lanțul frigului și că efortul avea „semnele distinctive ale unui atac sponsorizat de un stat”. Companiile care alcătuiesc lanțul frigului spun că produsele lor sunt sigure și nu consideră atacurile drept o amenințare majoră.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Mihaela Roibu

Recent Posts

video | Percheziții la un grup suspectat de pregătirea dezordinilor în masă. Ce puneau la cale?

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS)…

4 ore ago

foto | Un deces și doi răniți la Hîncești. Un bărbat fără permis și în stare de ebrietate a intrat cu mașina într-un copac

Poliția din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui accident rutier grav, care a avut loc aseară…

7 ore ago

Zimbru Chișinău, în prag de faliment? Clubul e obligat să achite un milion de euro despăgubiri unui ex-fotbalist

Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…

o zi ago

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ultima încălcare a spațiului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…

o zi ago

update | Chișinău: A fost prins șoferul unei Skoda, care a omorât un bărbat pe zebră și a fugit de la locul faptei

update 24 octombrie, 12:30 | Poliția Capitalei anunță despre identificarea și localizarea șoferului care ar…

o zi ago