fbpx

Cu cât va scurta Italia intervalul dintre dozele rapel și booster ale vaccinului anti-COVID-19

Italia anunță că va micșora perioada dintre vaccinarea cu doza doi și cea cu doza treu la cinci luni, de la șase. Astfel, italienii vaccinați cu schemă completă vor putea face doza a treia după cinci luni de la doza a doua, conform ministrului sănătății italian, Roberto Speranza, informează Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Doza a treia este crucială pentru a ne proteja pe noi şi pe cei din jurul nostru (…) Doza booster se va putea administra după cinci luni de la vaccinarea cu schema completă”, a scris ministrul pe Facebook.

Aproximativ 87% dintre italienii cu vârste de peste 12 ani s-au vaccinat cu cel puțin o doză, iar 84,63% sunt imunizați cu schema completă de vaccinare. Cu toate acestea, în ultimele zile numărul cazurilor a crescut, la fel ca în restul Europei, iar guvernul analizează cum să controleze răspândirea virusului mai ales în perspectiva sărbătorilor de iarnă.

Massimiliano Fedriga, preşedintele regiunii Friuli Venezia Giulia şi al Conferinţei Regiunilor, a cerut, luni, executivului să nu mai elibereze certificatul verde persoanelor care nu sunt vaccinate anti-coronavirus, conform EFE, citat de Agerpres.

De asemenea Fedriga a cerut, în numele restului autorităţilor regionale, să fie controlaţi cetăţenii care vin în Italia din ţări cu număr mare de îmbolnăviri şi cu rată scăzută de vaccinare. Toate acestea, pentru a evita un lockdown care ar afecta din nou economia, a declarat oficialul italian.

Italia a înregistrat în total 5 milioane de îmbolnăviri, de la declanşarea pandemiei în februarie 2020, şi 133.000 de decese din cauza COVID-19.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button