Externe

Comisia Europeană propune un mecanism de urgență pentru garantarea aprovizionării cu gaze la preţuri rezonabile

Comisia Europeană a propus, marţi, un mecanism de urgenţă pentru contracararea preţurilor mari la gaze şi pentru garantarea aprovizionării în cursul iernii, preşedintele instituţiei, Ursula von der Leyen, explicând că este vorba de un sistem „temporar” pentru limitarea tarifelor „excesive”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Comisia Europeană propune astăzi o nouă reglementare de urgenţă pentru contracararea preţurilor mari la gaze în Uniunea Europeană şi pentru garantarea securităţii furnizării în această iarnă. Acest lucru va fi realizat prin achiziţii comune de gaz, prin mecanisme de limitare a preţurilor la bursa de gaze cu transferuri de titluri (TTF), prin noi măsuri privind utilizarea transparentă a infrastructurii, prin solidaritate între statele membre şi prin eforturi continue de reducere a cererii de gaze”, anunţă Comisia Europeană, conform unui comunicat postat pe site-ul oficial şi vizualizat de agenţia Mediafax.

Noua reglementare prevede următoarele elemente: agregarea cererii UE şi achiziţii comune de gaz astfel încât să fie obţinute preţuri mai bune şi să fie diminuate riscurile competiţiei privind achiziţiile între statele membre UE pe piaţa mondială, în acelaşi timp asigurându-se furnizarea în spaţiul comunitar; avansarea acţiunilor pentru crearea unui nou sistem al preţurilor de referinţă pentru gaz natural lichefiat (LNG) până în martie 2023; pe termen scurt, propunerea de introducere a unui mecanism de corectare a preţurilor prin stabilirea unui plafon dinamic pentru tranzacţiile pe bursa TTF; reguli automate de solidaritate între statele membre în cazul crizei aprovizionării cu gaze, transmite Mediafax.

„În combinaţie cu măsurile stabilite deja pentru reducerea cererii de gaze şi electricitate, cu stocurile de gaze şi cu redistribuirea profiturilor din surplusul de energie, aceşti noi paşi vor îmbunătăţi stabilitatea pieţelor europene de gaz în această iarnă şi mai târziu. Aceste măsuri vor ajuta şi la atenuarea în continuare a presiunilor preţurilor resimţite de cetăţenii europeni şi de industtrie, în acelaşi timp asigurând furnizarea şi funcţionarea pieţei interne”, subliniază Comisia Europeană.

„Războiul Rusiei în Ucraina are consecinţe severe asupra pieţei globale a energiei şi asupra pieţei europene. Acţionăm în mod unitar şi ne-am pregătit bine pentru iarnă, creând stocuri de gaze, economisind energie şi găsind noi furnizori. Acum putem aborda cu o siguranţă mai mare preţurile excesive şi volatile. Vom introduce un mecanism temporar pentru reducerea preţurilor excesive în această iarnă, în timp ce dezvoltăm un nou sistem de referinţă astfel încât gazul natural lichefiat să fie tranzacţionat la un preţ mai corect (…)”, a afirmat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

Victoria Bucur

Recent Posts

video | O dronă a explodat la Rîșcani. Ar fi vorba despre același aparat care a survolat Chișinăul și a ajuns la Iași

update 19:02 | Și poliția a publicat un colaj. update 18:50 | Au apărut primele imagini…

3 ore ago

update | O dronă Shahed a survolat R. Moldova deasupra Tighinei, a Chișinăului și a Ungheniului, după care a ajuns în județul Iași

update 18:25 | Aceeași dronă ar fi explodat în extravilanul localității Mihăilenii Vechi din raionul…

4 ore ago

„O surpriză plăcută”: Raioanele ar putea primi o altă denumire după reforma administrativă

Autoritățile publice locale de nivelul doi, adică actualele raioane, vor avea mai multă autonomie. Guvernul…

8 ore ago

Rezultatele PISA 2025: R. Moldova, cu cel mai bun scor din istorie la Științe, dar în scădere la Matematică și Lectură

Republica Moldova a înregistrat progrese la PISA 2025, în special la științe și la noul…

8 ore ago

Noi reguli pentru elevii din clasele primare: ce se schimbă la note, calificative și evaluări

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat o nouă Metodologie de evaluare pentru clasele primare, care…

9 ore ago

video | Cinci tineri, documentați pentru comportament agresiv în trafic. Ce sancțiuni riscă

Cinci tineri din raionul Fălești, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani, au…

9 ore ago