Foto: ilmeteo.it
Italia se confruntă cu furtuni de zăpadă și cu precipitații abundente în nordul Peninsulei, acolo unde cel puțin două persoane au murit. Meteorologii au emis un cod roșu de fenomene extreme valabil în regiunile nordice și în zilele următoare.
În urma precipitațiilor abundente, linia feroviară care duce spre Pasul Brenner, o trecătoare de lângă graniţa cu Austria, continuă să fie întreruptă din cauza unei alunecări de teren care s-a produs în oraşul Bolzano, au anunţat luni reprezentanţii administraţiei din provincia Tirolul de Sud, potrivit DPA, citată de Agerpres. Peste 6.000 de locuinţe sunt în continuare fără electricitate, în contextul în care ninsorile au continuat să cadă în această regiune, au precizat oficialii italieni.
Regiunile din nordul şi nord-estul Italiei au fost cele mai afectate de furtuni. În zonele din jurul oraşului Modena, ploile abundente au provocat viituri şi inundaţii în întreaga regiune.
Pompierii italieni au participat la misiuni de salvare a unor persoane rămase blocate în locuinţele lor, folosind bărci de cauciuc. Potrivit Departamentului de Pompieri, echipajele de salvare au participat la câteva mii de operaţiuni de salvare, mai scrie sursa citată.
Un bărbat de 53 de ani a murit după ce un copac s-a prăbuşit din cauza greutăţii excesive a stratului de zăpadă, mai scrie sursa citată. Incidentul a avut loc la aproximativ 50 de kilometri vest de Lacul Como. Un alt bărbat de 51 de ani a murit după ce a fost luat de viitură.
Codul roşu de vreme nefavorabilă este în continuare în vigoare în regiunile nord-estice din regiunile Friuli-Venezia Giulia, Veneto, Tirolul de Sud şi Emilia-Romagna, au anunţat luni reprezentanţii autorităţilor de apărare civilă.
Precipitaţii consistente sub formă de ploaie sunt aşteptate şi în zilele următoare.
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS)…
Poliția din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui accident rutier grav, care a avut loc aseară…
Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…
update 24 octombrie, 12:00 | În urma examinării aparatului de zbor depistat în extravilanul satului…
update 24 octombrie, 12:30 | Poliția Capitalei anunță despre identificarea și localizarea șoferului care ar…