Externe

Cel mai mare focar de Omicron din Europa ar putea fi în Norvegia. 60 de cazuri suspecte după o petrecere

Norvegia a anunțat noi restricții contra răspândirii Covid-19 în Oslo și în regiunea din jur, după izbucnirea unui focar de infecții ce a pornit de la o petrecere de Crăciun, transmite Euronews. Un caz de infecție cu Omicron a fost confirmat la evenimentul organizat de o companie norvegiană.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mai mult de jumătate din aproape 120 de persoane prezente la o petrecere de Crăciun din Oslo, Norvegia, au fost testate pozitiv pentru Covid-19 – toți fiind aparent vaccinați – iar temerile sunt că s-ar fi putut infecta cu varianta Omicron.

Dacă se confirmă, ar fi cel mai mare focar de infecție cu această variantă în Europa, scrie digi24.ro.

Cazurile sunt legate de petrecerea de Crăciun a unei companii norvegiene, care a avut loc într-un restaurant din Oslo, au spus joi oficialii statului. Toți cei prezenți la eveniment au fost testați după cina organizată pe 26 noiembrie de o companie care folosește energia solară, Scatec.

„Situația este îngrijorătoare”, a spus ministrul Sănătății din Norvegia, Ingvild Kjerkol, la scurt timp după ce autoritățile sanitare au spus că un caz de infecție cu Omicron a fost confirmat la evenimentul companiei.

„Aceasta arată că virusul se răspândește foarte ușor și că vaccinul nu protejează la fel de bine împotriva tuturor infecțiilor. Sperăm și credem că vaccinul protejează împotriva formelor serioase ale bolii însă nu știm până la ce punct”, a adăugat Kjerkol.

Fără prea multe cunoștințe despre noua variantă, guvernul norvegian a spus că vor intra de astăzi în vigoare noi restricții naționale și regionale. Premierul norvegian Jonas Gahr Stoere a spus că cele mai stricte măsuri sunt regionale și se vor aplica în Oslo – oraș cu aproape 700.000 de locuitori – și în districtele din împrejurimi.

„Probabil că varianta Omicron se va răspândi în Norvegia și de aceea guvernul crede în măsurile mai stricte”, a declarat Gahr Stoere.

Marți, Norvegia a recomandat folosirea măștilor în transportul public și în magazine, precum și în mall-uri, printre alte măsuri.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Mihaela Roibu

Recent Posts

foto, video | Un cetățean al Ucrainei a traversat ilegal frontiera cu motoparapanta și a cerut azil în R. Moldova

Un cetățean ucrainean a fost depistat de polițiștii de frontieră după ce a traversat ilegal…

14 ore ago

video | Schemă de escrocherie cu automobile din China: Clienții ar fi plătit între 20.000 și 30.000 de euro

Doi bărbați, de 25 și 31 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore,…

16 ore ago

Condiție obligatorie: Studenții din anul I trebuie să promoveze un curs de etică pentru a putea intra în sesiune

Circa 18.000 de studenți din anul I de licență vor urma, în acest an de…

17 ore ago

Accident mortal pe bulevardul Dacia. Un biciclist, lovit de o Toyota

Un biciclist de 43 de ani a murit luni, 26 octombrie, după ce a fost…

17 ore ago

video | Ucraineanul urmărit de grăniceri pe Nistru a publicat un video din Sofia, revenit alături de familie

Cetățeanul ucrainean urmărit pe Nistru de doi grăniceri, într-un incident în care au intervenit localnici…

17 ore ago