fbpx

Bosnia: Peste 1000 de migranţi, lăsați să doarmă în frig după ce tabăra lor a fost distrusă de un incendiu

Peste 1000 de migranţi din Asia, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord au fost lăsaţi să doarmă în frig după ce tabăra lor din nord-vestul Bosniei a fost distrusă de un incendiu în timp ce politicienii bosniaci se certau pe tema găzduirii lor, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Miercuri, un incendiu a distrus tabăra din Lipa în care se aflau circa 1200 de persoane. Poliţia şi oficiali ONU au declarat că incendiul a fost probabil declanşat de migranţii nemulţumiţi de închiderea temporară a taberei, care urma să aibă loc în aceeaşi zi, şi de nesiguranţa privind viitoarea lor destinaţie.

Zeci de oameni şi-au petrecut noaptea într-un container de metal avariat de lângă locul incendiului. Joi dimineaţă încă mai ieşea fum de pe câteva porţiuni de teren.

Alţi migranţi au încercat să ridice corturi de nailon şi au dormit complet îmbrăcaţi pe pământul îngheţat. Cei mai mulţi dintre ei au mers prin pădure spre oraşul Bihac, din apropierea graniţei cu Croaţia, ocolind zonele cu avertismente privind prezenţa minelor rămase din timpul războiului din Bosnia.

Circa 10.000 de migranţi din Asia, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord sunt blocaţi în Bosnia, dar ei speră să ajungă în ţări mai înstărite din UE.

„Aici este frig, nu putem sta aici, nu avem mâncare, ne este foame”

„Nu am putut să dorm noaptea trecută, pur şi simplu am stat”, a declarat Bylal din Pakistan, adăugând că va aştepta să vadă dacă guvernul le va furniza un nou adăpost.

Tabăra Lipa, care a fost deschisă în primăvară ca adăpost temporar pentru lunile de vară la 25 km distanţă de Bihac, urma să fie închisă miercuri pentru a fi renovată pe timpul iernii. Dar autorităţile din Bosnia nu au reuşit să găsească un adăpost alternativ pentru rezidenţi.

Guvernul central voia ca migranţii să revină temporar în tabăra Bira din Bihac, care a fost închisă în octombrie, dar autorităţile locale nu au fost de acord, afirmând că şi alte zone ale Bosniei ar trebui să suporte povara crizei migraţiei.

„Vă rugăm deschideţi tabăra din Bira pentru ca toată lumea să poată merge acolo, este foarte bine acolo”, a spus Yasin, tot din Pakistan. „Aici este frig, nu putem sta aici, nu avem mâncare, ne este foame”, a adăugat el.

Uniunea Europeană, care a susţinut Bosnia cu 60 de milioane de euro pentru a gestiona criza migraţiei şi a promis alte 25 de milioane, a cerut în mod repetat ca autorităţile de la Sarajevo să găsească o alternativă la tabăra Lipa care era inadecvată, avertizând că există o criză umanitară în desfăşurare.

„Facem apel la autorităţi să se ridice deasupra consideraţiilor politice şi să redeschidă temporar centrul Bira din Bihac”, a menţionat UE miercuri într-un comunicat.

Articole asemănătoare

Back to top button