Externe

Atenţionare de călătorie în Spania: Coduri roşu şi portocaliu de caniculă

Autoritățile au emis luni o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde sunt în vigoare Coduri roşu şi porticaliu de caniculă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, Agenţia Meteorologică locală (AEMET) a emis coduri roşu şi portocaliu de caniculă pentru perioada 10 – 12 iulie 2023.

Val de temperaturi extreme: pot ajunge până la 44 de grade Celsius

Spania se confruntă din nou începând de luni cu temperaturi extreme care pot ajunge până la 44 de grade Celsius, la doar două săptămâni după un episod similar, a anunţat agenţia spaniolă de meteorologie (Aemet), potrivit Agerpres.

„Căldura va fi foarte intensă luni şi marţi în cea mai mare parte a peninsulei şi în arhipelagul Baleare. Se vor depăşi 38 sau 40 de grade Celsius în zone extinse ale ţării, ba chiar 42 sau 44 de grade Celsius în unele zone din Andaluzia (sud) şi din Aragon (nord-est)”, a declarat Ruben del Campo, purtător de cuvânt al Aemet, într-un mesaj transmis presei.

Potrivit citirilor AEMET, temperaturile au rămas extrem de ridicate în cursul nopţii de duminică spre luni.

Temperatura era de 33,1 grade Celsius la miezul nopţii (22:00 GMT) în oraşul Osuna, din provincia Sevilla (sud).

Spania, aflată în prima linie a încălzirii globale în Europa

Ţară aflată în prima linie a încălzirii globale în Europa, Spania este obişnuită cu temperaturile caniculare, în special în sudul ţării, însă în ultimii ani s-a confruntat cu o multiplicare şi o intensificare a valurilor de căldură, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Un episod de căldură puternică a fost înregistrat în urmă cu două săptămâni, iar un altul la sfârşitul lunii aprilie, care a stabilit un record absolut de temperatură pentru o lună de aprilie în Spania continentală, cu temperaturi de 38,8 grade Celsius, un nivel demn de luna iulie. Potrivit datelor oficiale, temperaturile record din vara trecută au cauzat direct moartea a peste 350 de persoane şi au contribuit la o creştere cu 20% a numărului de decese între mai şi august.

Dorina Blândescu

Recent Posts

Marta Kos vine la Chișinău. Oficiala va susține un discurs în plenul Parlamentului R. Moldova

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, este așteptată luni, 9 noiembrie, în Parlamentul Republicii Moldova,…

8 minute ago

Accident la Cantemir: Un căruțaș a murit după ce a fost lovit din spate

Un bărbat de 45 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs joi…

35 de minute ago

„Nu îmi doresc să fiu Chirtoacă-2”. Chironda anunță că se alătură echipei PAS pentru Primăria Chișinău

Fostul viceprimar al Capitalei, Victor Chironda, a anunțat că se alătură echipei PAS Chișinău, după…

2 ore ago

ultima oră | Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, ar urma să primească interdicție de a părăsi R. Moldova timp de cinci ani

Așa-zisul lider al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, ar urma să primească interdicția de a părăsi…

3 ore ago

infografic | Ce au câștigat România și Bulgaria la aproape 20 de ani de la aderarea la UE și ce poate învăța R. Moldova din asta

La aproape două decenii de la aderarea la Uniunea Europeană, România și Bulgaria au înregistrat…

4 ore ago

R. Moldova, printre cele patru țări care au avansat cel mai mult spre UE. Mesajul comisarei europene Kos, după evaluarea progreselor

Republica Moldova a făcut progrese semnificative pe drumul aderării la Uniunea Europeană, în ciuda amenințărilor…

4 ore ago