Externe

Arta vindecă orice? Belgienii, tratați de stresul cauzat de COVID-19 cu vizite la muzee

Medicii de la Bruxelles vor prescrie vizite la muzeu pentru a vindeca pacienții de stresul cauzat de pandemie. Tratamentul ar urma să amelioreze simptomele epuizării și suferința psihologică sau psihiatrică.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Inițiativa este parte componentă a unui studiu care se va desfășura timp de trei luni și urmează să studieze cum se reconstruiește sănătate mentală dacă a fost afectată de pandemie, potrivit The Guardian. Mai mult, vizitele la cinci muzee vor fi gratuite pentru pacienții spitalului Brugmann, unul dintre cele mai mari din capitala Belgiei.

Rezultatele cercetării urmează să fie publicate anul viitor. Astfel, dacă va da roade, inițiativa ar urma să fie implementată în instituțiile medicale.

Responsabilii de la Bruxelles au menționat că s-au inspirat de la colegii lor canadieni, care pot prescrie până la 50 de vizite de muzeu pe an pacienților. Anterior, inițiative similare au fost testate și în Marea Britanie.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Victoria Laur

Recent Posts

Tariful la gaz ar putea crește din nou? Precizările ministrului Energiei

Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o…

2 minute ago

Maia Sandu face bilanțul schimbărilor din justiție: „Cel mai complicat angajament în procesul nostru de aderare la UE”

Președinta Maia Sandu susține că reforma justiției începe să dea rezultate, însă recunoaște că procesul…

32 de minute ago

Claudiu Năsui își amână demisia din Parlamentul României pentru a vota o ultimă lege

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Claudiu Năsui, a decis să-și amâne demisia…

o oră ago

video | Echipaj de ambulanță, amenințat cu un topor. Cazul a ajuns în instanță

Un echipaj medical de urgență ar fi fost agresat verbal și amenințat cu moartea în…

2 ore ago

Schimbări la conducerea a patru instituții de stat: Guvernul propune noi șefi la SFS, APP, CNAM și AIPA

Guvernul a propus, miercuri, 16 septembrie, noi conducători pentru patru instituții publice: Serviciul Fiscal de…

2 ore ago

Weekend teatral la Chișinău: tragicomedie și comedie pe scena Teatrului „Eugène Ionesco”

Teatrul Național „Eugène Ionesco” prezintă, pe 19 și 20 septembrie, spectacolele „Uciderea lui Gonzago”, de…

2 ore ago