Externe

Ar putea fi realizat un vaccin universal anti-COVID? Cercetător român: „Va mai dura ceva timp”

Cercetătorii britanici lucrează la un vaccin universal anti-COVID care să atace nucleul virusului, și nu proteina spike, ceea ce ar proteja și în cazul mutațiilor pe care le suferă coronavirusul. Ștefan Dascălu, cercetător român la Universitatea Oxford, crede însă că va mai dura ceva timp până la obținerea unui astfel de vaccin.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Principiul acesta de vaccin universal există de foarte mult timp și se încearcă împotriva diverșilor agenți infecțioși. Un vaccin care trebuie actualizat periodic, cum se întâmplă la vaccinul antigripal, de exemplu, țintește asupra unor proteine de la suprafața virusului care, din păcate, prin natura mutației, se pot schimba în timp. Din acest motiv, pe o durată de un an de zile, la următorul sezon gripal, deja apar noi tulpini care nu mai răspund la vaccinul respectiv.

În general, aceste proteine de suprafață, cum este proteina Spike inclusă în vaccinurile COVID actuale, reprezintă una din componentele virusului care se schimbă în timp în urma procesului de mutație și pot apărea variante care scad din eficacitatea vaccinului”, a explicat la Digi24 Ștefan Dascălu, cercetător român la Universitatea Oxford.

„Principiul de vaccin universal ar ținti răspunsul imun asupra unor zone din virus care sunt conservate, care nu se pot schimba. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, practic virusul nu ar mai fi funcțional.

Dacă se va reuși producerea unui vaccin care țintește asupra acestor zone conservate, vom avea un vaccin care evident ne declanșează un răspuns imun suficient de pertinent și care nu va fi susceptibil să scadă în eficiență în urma apariției noilor tulpini”, a mai spus Ștefan Dascălu.

„Va mai dura însă ceva timp până la obținerea unui astfel de vaccin”, a adăugat cercetătorul român.

Demersul nu este ușor, dacă ar fi să ținem cont că de zeci de ani se lucrează fără succes la un vaccin universal împotriva gripei.

Și în Statele Unite cercetătorii și-au îndreptat atenția de mai mulți ani asupra unui vaccin universal împotriva tuturor tipurilor de coronavirus, dar nu au primit finanțarea necesară, a scris recent The New York Times.

Mihaela Roibu

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

10 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

10 ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

11 ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

12 ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

12 ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

12 ore ago