fbpx

Ar putea fi prima infracțiune făcută de om în cosmos. De ce este acuzată o astronaută NASA?

NASA cercetează o situație, potrivit căreia o astronaută ar fi accesat de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) contul bancar al fostei sale soţii. Cazul este acum anchetat în cadrul unui dosar ce presupune „prima infracţiune comisă în spaţiu cosmic”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Deși astronauta, revenită din spațiu, a recunoscut că a recurs la acest pas, ea susține că acest lucru nu a fost o infracțiune. Asta în timp ce fosta sa soție ar fi depus o plângere la „Federal Trade Commission”.

Pentru The New York Times, Anne ar fi spus că, astfel, a vrut să precizeze dacă în cont este o sumă suficientă pentru plata facturilor şi a taxelor de şcolarizare pentru fiul crescut împreună cu fosta sa parteneră.

„Ea neagă cu vehemenţă că ar fi înfăptuit ceva nepotrivit, dar cooperează pe deplin cu autorităţile”, a spus avocatul ei, Rusty Hardin.

Așadar, investigatorii de la Biroul Inspectorului General al NASA le-au contactat pe ambele femei în această anchetă. Pe de altă parte, astronautei i-a fost anulată participarea la prima misiune de mentenanţă programată în afara staţiei orbitale, ce ar fi trebuit să fie executată de un echipaj exclusiv feminin – asta pentru că, potrivit NASA, a apărut o problemă legată de dimensiunile costumelor spaţiale.

Cum funcţionează legea în spaţiu? Cadrul legislativ agreat de cele cinci mari entităţi statale şi suprastatale ce deţin ISS – Statele Unite, Rusia, UE, Japonia şi Canada – stabileşte că legile naţionale se aplică persoanelor şi bunurilor aflate în spaţiu. Deci, dacă un cetăţean al uneia dintre țărilor menționare comite o infracţiune în spaţiu, el va fi supus legislaţiei impuse și pe Pământ, transmite digi24.ro.

Menționăm că astronauta cercetată – Anne McClain – a efectuat peste 800 de ore de zbor în cadrul unor misiuni de luptă în Irak, în calitate de pilot de avion în armata Statelor Unite. A devenit apoi pilot de teste şi a fost selectată de NASA pentru o misiune spaţială în 2013. De asemenea, ea a petrecut şase luni la bordul ISS.

Articole asemănătoare

Back to top button