Externe

„Am auzit o explozie, au zdrăngănit geamurile”. Opt persoane, inclusiv familia unui miliardar român, au decedat într-un accident aviatic în Italia

Opt persoane, inclusiv miliardarul român Dan Petrescu, soția și fiul său au decedat într-un accident aviatic în Italia. Tragedia a avut loc lângă Milano.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În avion se mai afla un prieten de-al omului de afaceri, canadian de origine, dar și managerul unei companii italiene, alături de soție, copil și soacră. Avionul înmatriculat în România a ajuns la Milano pe 30 septembrie și decolase duminică de pe Aeroportul Linate.

Aeronava reușise să urce la circa 80 de metri altitudine, conform Digi24, cu referire la presa italiană. Cu 16 secunde înainte de prăbușire s-ar fi produs ceva neprevăzut. La ora 14:07:56 a fost înregistrat ultimul semnal al avionului, iar unii martori afirmă că aparatul de zbor a fost cuprins de flăcări înainte de a cădea.

„Eram în casă. Am auzit un zgomot surd ca al unui motor care nu funcționa, foarte repede am auzit explozia și apoi coloana de fum. Un dezastru. Apoi am auzit o explozie foarte puternică, au zdrăngănit geamurile casei, așa că am deschis fereastra și am văzut un nor mare de fum cum se ridică spre cer. Asta am văzut”, relatează ei.

Aeronava a căzut peste o clădire care era în proces de renovare. Din fericire, în interior nu se afla nimeni, însă impactul a fost atât de puternic încât a afectat vehicule parcate în preajma construcției.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Redacția ZUGO

Recent Posts

Guvernul a aprobat un nou acord cu România pentru podul de peste Prut. Ce lucrări sunt prevăzute

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului care stabilește cadrul pentru dezvoltarea infrastructurii de…

3 ore ago

CE propune ca minorii să nu aibă conturi pe social media până la 15 ani. Ursula von der Leyen: „Este timpul ca Europa să acționeze”

Ursula von der Leyen a anunțat noi măsuri pentru protejarea minorilor online, inclusiv interzicerea rețelelor…

4 ore ago

A găsit 10.000 de lei și a plecat cu banii. Un tânăr din Chișinău, condamnat pentru furt

A găsit 10.000 de lei pe scările unui local din sectorul Ciocana al capitalei și…

4 ore ago

Tariful la gaz ar putea crește din nou? Precizările ministrului Energiei

Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o…

4 ore ago

Maia Sandu face bilanțul schimbărilor din justiție: „Cel mai complicat angajament în procesul nostru de aderare la UE”

Președinta Maia Sandu susține că reforma justiției începe să dea rezultate, însă recunoaște că procesul…

5 ore ago

Claudiu Năsui își amână demisia din Parlamentul României pentru a vota o ultimă lege

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Claudiu Năsui, a decis să-și amâne demisia…

5 ore ago