fbpx

Premieră la UTM: Instituția organizează prima Școală de toamnă în trei „domenii ale viitorului”. Înscrie-te și tu!

În perioada 14-17 septembrie, la Universitatea Tehnică din Moldova va fi organizată prima Școala de toamnă în nano-bioinginerie, biomateriale şi biocompatibilitate. Evenimentul se va desfășura în limba engleză, iar participarea este gratuită.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Proiectul oferă oportunități inedite tinerilor cercetători, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de a-şi actualiza cunoştinţele în aceste domenii. Prelegerile vor fi prezentate de profesori şi cercetători din partea organizaţiilor partenere ale proiectului și alte instituții reprezentative, printre care Hannover Medical School (Germania), Bristol University (Marea Britanie), Shizuoka University (Japonia), Universitatea Tehnică a Moldovei (Departamentul Microelectronică și Inginerie Biomedicală, Centrul Național de Studiu și Testare a Materialelor), Academia de Științe a Moldovei și Universitatea de Medicină şi Farmacie „N. Testemițanu”.

Şcoala de toamnă se adresează doctoranzilor, masteranzilor, studenţilor şi tinerilor cercetători care studiază fizica corpului solid, electronica, microelectronica şi nanoelectronica, ingineria biomedicală, biologia, medicina sau domeniile conexe, din cadrul organizaţiilor de cercetare, IMM-urilor şi companiilor industriale. Studenții școlii de toamnă vor primi certificate de participare.

Subiectele principale

  • Introducere în bioinginerie
  • Nanotehnologii în biomedicină
  • Biomateriale şi biocompatibilitate
  • Bioingineria ţesuturilor şi organelor
  • Nano-optoelectronică și nanofotonică
  • Plasmonica pentru senzori biochimici

Programul Școlii de toamnă este disponibil AICI. Pentru a vă înscrie, este necesar să completați formularul de participare și CV-ul și să-l expediați la adresa info@nanomedtwin.eu până la 10 septembrie.

Articole asemănătoare

Back to top button