fbpx

Fii tu cel care va rezolva cele mai mari probleme ale copiilor. Participă la dezbateri și propune noi idei pentru o societate mai bună!

Grupul de inițiativa „The Child of Moldova” vine cu o nouă idee ambițiosă, prin care își dorește să contribuie eficient la dezvoltarea societății noastre. În acest sens, organizatorii te invită la un eveniment de dezbateri, pentru a afla și soluționa cele mai mari probleme ale copiilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La evenimentul care va avea loc pe 21 aprilie sunt așteptați toți cei care vor să afle mai multe despre desfășurarea unei dezbateri, asistând la competiția dintre echipele formate din diferite cluburi de dezbateri și ONG-uri din capitală.

În cadrul campionatului va fi o propusă o temă de rezolvare, iar cea mai bună idee va fi implementată de către organizatori, care vor putea, astfel, să combată problemele esențiale ale celor mici.

„Știm că, din păcate, orice surpriză sau cadou am oferi unor copii nefericiți, nu înseamnă nici a sută parte din căldură unei familii sau a copilăriei lipsite de griji pe care orice om ar trebui să o cunoască.

Nu credem că doar de Crăciun trebuie să ne amintim de copiii nefericiți, tocmai de aceea vă așteptăm la eveniment pentru a dezbate și a propune noi idei ce vor fi utilizate ulterior pentru a-i ajuta pe cei mai triști decât noi”, au transmis membrii grupului de inițiativă.

Organizatorii te invită și să participi ca membru al unei echipe. Pentru acest lucru, tot ce e nevoie de făcut e să complezi un formular.

Menționăm că accesul la eveniment este liber, iar la intrare va fi amplasat un bol pentru donații, pentru cei care  vor dori să contribuie la îmbunătățirea condițiilor copiilor aflați în dificultate. Banii adunați vor fi utilizați pentru organizarea evenimentelor în incinta orfelinatelor din Chișinău, și nu doar.

Articole asemănătoare

Back to top button