Pe parcursul anului 2020, în Republica Moldova au fost acordate credite ipotecare noi (creditele acordate pentru procurarea imobilului rezidențial) în…
Fostul preşedinte polonez şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Lech Walesa, l-a nominalizat la premiu pe disidentul rus Alexei…
Persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl vor beneficia de compensaţie bănească, în schimbul…
Constituirea, aderarea sau sprijinirea organizaţiilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob va fi pedepsită cu închisoare de până la 10…
Oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze şi să studieze evazivul element chimic denumit „Einsteiniu” (Es) - un element sintetic…
Suedia vrea să lanseze un „paşaport vaccinal” digital împotriva noului coronavirus până în vară, cu condiţia să se stabilească, până…
În ultimele două zile președinta Maia Sandu s-a aflat la Paris, unde a avut o serie de întrevederi cu mai…
Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a îndemnat-o pe Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, să facă „reforme curajoase” pentru a întări statul…
Joe Biden (78 de ani) și soția lui, Jill Biden (69 de ani), au dat primul lor interviu ca președinte…
Alte 982 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri,…