Curtea Constituțională a Republicii Moldova a validat, în ședința din 16 octombrie, rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Judecătorii…
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a dezmințit, printr-un comunicat oficial, informațiile apărute în mediul online potrivit cărora patru persoane…
Doi tineri originari din Republica Moldova, Vlad Onceanu și Robert Gatman, au fost desemnați Cetățeni de Onoare ai Municipiului Iași.…
Uniunea Europeană analizează interzicerea ţigărilor cu filtru şi a ţigărilor electronice într-un efort de a reduce consumul de tutun, informează…
Republica Moldova se alătură oficial inițiativei europene „IA Factories”, un program strategic al Uniunii Europene dedicat dezvoltării infrastructurilor avansate de…
Grecia este pe cale să devină primul stat membru al Uniunii Europene care legalizează o zi de muncă de până…
În perioada 13–16 octombrie 2025, la Bratislava, Slovacia, au avut loc negocieri între delegațiile Republicii Moldova și Republicii Slovace privind…
Două persoane din satul Glinjeni, raionul Fălești, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon provenit…
Trei bărbați au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați că au creat și administrat o rețea de cazinouri online…
Întreținerea întregului ecosistem politic controlat de gruparea Șor ar costa milioane de lei lunar, iar cel mai plătit pion local…