Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a adresat cu un mesaj de felicitare de Crăciun. Oficialul îndeamnă cetățenii să privească noul an…
Doi moldoveni, care au ajuns ilegal în Ucraina prin regiunea transnistreană, au fost transmiși autorităților naționale pentru continuarea cercetărilor și…
Ducesa de Cambridge a cântat la pian în Catedrala Westminster, într-un recital dedicat celor care au avut de suferit din…
Încă din antichitate Crăciunul este celebrat ca dată a nașterii lui Iisus, însă a devenit de-a lungul timpului, și o…
Un tribunal rus a condamnat la 21 de ani de închisoare un fost preot ortodox, despre care se spune că…
Primul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, a numit perioada de dinainte de a pleca din funcţia de şef al statului…
Oamenii din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul - una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății. Pentru al doilea an la…
Cei indiferenți față de săraci îl ofensează pe Dumnezeu, a spus la slujba de Crăciun Papa Francisc, care i-a îndemnat…
Un pește roz cu mâini, exemplar aparținând unei specii foarte rare, care „merge” pe fundul apei, a fost observat pentru…
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a dat vineri, 24 decembrie, start Caravanei de Crăciun. Astfel, 33 de autospeciale de intervenție au…