Cetățenii Republicii Moldova cu vârste între 18 și 55 de ani ar putea fi obligați, în viitor, să urmeze o…
Un accident produs miercuri în jurul orei 15:20 pe traseul M1, în apropierea localității Zăicana din raionul Criuleni, s-a soldat…
Propunerea legislativă inițiată de grupul parlamentar S.O.S. România (partid condus de Diana Șoșoacă) privind Unirea României cu Republica Moldova a…
Franța a înregistrat marți cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor meteorologice naționale, în timp ce un val de căldură…
Corpul de control al prim-ministrului a fost demis. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu la începutul ședinței Guvernului…
Premierul Alexandru Munteanu a cerut autorităților să analizeze circumstanțele tragediei de la Sîngerei, soldată cu moartea a doi polițiști, și…
Guvernul va aloca câte un milion de lei familiilor celor doi polițiști care și-au pierdut viața în timpul exercitării atribuțiilor…
Scandalul cu implicarea fostului Mitropolit Petru al Basarabiei a fost mai mult decât o acțiune de compromitere a acestuia. Potrivit…
Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), anunță, marți, că stadiul fizic pe primul lot al…
Președintele Consiliului European, António Costa, a transmis un nou mesaj de susținere pentru Republica Moldova, apreciind progresele realizate de autoritățile…