fbpx

Reacția lui Dodon privind imaginile în care ar împușca mistreți într-un țarc

Joi, 8 iulie, în cadrul unei conferințe de presă susținută de Blocul Electoral „Comuniștii și Socialiștii”, Igor Dodon a fost întrebat de o jurnalistă despre imaginile ce au apărut miercuri, în care candidatul la fotoliul de deputat este surpins cum împușcă în mai mulți mistreți ținuți captivi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Din anul 2009 până în ziua de azi am participat în vreo 20 de campanii electorale. Nu imi amintesc ca în vreo campanie electorală, în ultimile zile să nu apară fake-uri. Aceasta campanie nu este o excepție. De aceea noi suntem obișnuiți cu astfel de fake-uri plasate de oponenții noștri. N-au decât să le lanseze.

Ei cred că prin aceasta se va schimba ceva în preferințele alegătorilor. Niciodată nu am practicat așa ceva și nu o vom practica în fața oponenților noștri. De aceea n-au decât să se distreze cei care încearcă să facă astfel de provocări. Eu pot să vă fac atâtea filmulețe în care și dumneavostră sunteți la vânătoare. Vreți?”, a declarat președintele socialist.

Amintim că în ziua de 7 iulie, videoclipul cu pricina a apărut după ce primarul de Bălți, Renato Usatîi, a anunțat că Igor Dodon ar fi împușcat fără milă mai mulți mistreți când ocupa funcția de președinte al Republicii Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button