Fruntașii Platformei DA, după ce formațiunea nu a trecut pragul electoral: „Cetățenii au aplicat formula unui vot util”
Mai mulți reprezentanți ai Platformei DA, au venit cu reacții după ce formațiunea nu a intrat în Parlament. Aceștia s-au pronunțat și în privința victoriei foștilor colegi de coaliție, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).
Vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari, a declarat pe pagina sa de Facebook că „cetățenii au aplicat formula unui vot util”.
„Este dreptul Oamenilor. O felicit pe doamna Sandu. În mare parte este victoria dumneaei. Este un rezultat inedit pentru partida proeuropeană și responsabilitatea enormă pentru colegii de la PAS. Alta șansa de a reseta fundamental țara, probabil, nu va fi. Platforma DA pleacă din Parlament cu capul sus și cu averile, cu care am venit.
Am fost mândru să conduc cea mai activă fracțiunea din legislativul precedent, care în toata perioada de mandat și-a păstrat verticalitatea. Mă bucur nespus că voi avea mult mai mult timp pentru Familia mea dragă, care este cel mai scump lucru pentru mine”.
Cel mai tânăr deputat din fostul Parlament, Dinu Plîngău, le-a amintit celor din PAS despre „responsabilitatea enormă pe care o au”.
„Mulțumesc încă o dată tuturor colegilor din Platforma DA și tuturor celor care și-au dat votul pentru noi. Îi îndemn să nu fie triști, ci mândri pentru tot ce au făcut.
Sunteți extraordinari și-n raport cu domniile voastre respectul meu nu se măsoară în procente. Acum, strângem rândurile și încercăm să demonstrăm performanță la nivel local sau civic!”, a scris Plîngău pe rețelele de socializare.
Un alt vicepreședinte, Igor Munteanu a reamintit că „unul dintre cei mai iubiți președinți americani, Abraham Lincoln, a fost întrebat odată cum se simte după pierderea alegerilor. Acesta a răspuns scurt, în stilul lui înțelept și pilduitor. El a spus, ”eu mă simt ca un copil, care și-a zdrelit piciorul în întuneric, dar sunt prea bătrân să plâng și mă doare prea tare ca să râd”.
„Este exact felul în care am simțit și eu ziua de ieri. Dar pentru că marile probleme și provocări încep imediat după ziua alegerilor, vreau să-i felicit pe colegii noștri de la PAS cu scorul luat în acest scrutin. Și s-o felicit și pe Dna Maia Sandu cu majoritatea politică pe care și-a dorit-o.
Ați muncit mult, ați primit mult. De acum înainte veți avea de gestionat această uriașă responsabilitate în ciuda tuturor tentațiilor, în beneficiul tuturor cetățenilor! Vă doresc în nume personal să nu vă zdreliți picioarele în întuneric”, a scris cadidatul într-o posatre pe pagina sa de Facebook.
Reamintim că Platforma Demnitate și Adevăr a acumulat 2,33 % din voturile cetățenilor Republicii Moldova, fapt ce nu le-a permis să acceadă în Legislativ, pragul electoral fiind de 5%.