Foto: Agora
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță atribuirea statului de învinuit pentru fostul deputat democrat, Vladimir Andronachi, în dosarul denumit generic „Consulatul R. Moldova la Odesa”.
Mai exact, acesta este învinuit de procurorii PCCOCS de faptul că a exercitat rolul de conducător în tentativa de deposedare a Moldovei de bunul imobil amplasat în Odesa, Ucraina, aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în care-și are sediul consulatul Moldovei.
Infracțiunea cercetată s-ar fi desfășurat cu participarea altor persoane, inclusiv cu funcții publice – membri ai unui grup criminal organizat.
Actualmente, în dosarul investigat sunt șase învinuiți, care în acest stadiu al investigațiilor se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Amintim că fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost reținut la intrarea în Republica Moldova în dimineața zilei de 2 noiembrie. Ex-parlamentarul a fugit din Republica Moldova anul trecut și a fost anunțat în căutare internațională prin intermediul Interpol.
Numele ex-deputatului PartiduluI Democrat din Moldova (PDM) este divizat în mai multe dosare de rezonanță (Metalferos, frauda bancară, Consulatul Republicii Moldova la Odesa).
Faptele incriminate constituie activități realizate de către un grup de persoane în toamna anului 2014. Utilizând acte fictive și informații false, persoanele au determinat încheierea cu Banca de Economii SA a unui contract de investiții sub falsul motiv de reconstrucție și reparație a unui nou sediu pentru bancă.
În temeiul acestui contract, banca a transferat circa 32 milioane de lei unei companii controlate efectiv de către Vladimir Andronachi, pe care ultimul i-a convertit, plasat și stratificat prin intermediul mai multor companii nerezidente cu conturi deschise în două bănci din Letonia.
Circa 6 milioane de lei au fost restituiți către Banca de Economii SA în proces de lichidare în 2015, rezultând un prejudiciu total de circa 26 milioane de lei.
În mare parte, banii sustrași prin escrocherie și spălare de bani au fost utilizați pentru cheltuieli personale, procurarea unor bunuri imobile și automobile, precum și investirea în alte afaceri.
Oamenii legii din Hîncești documentează un accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în jurul orei…
update 19:00 | Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit că aparatul de zbor este…
La Universitatea Tehnică a Moldovei, viitorii ingineri programează roboți industriali, simulează defecțiuni ale sistemelor electronice…
Premierul Vasile Tofan a prezentat joi, 5 noiembrie, bilanțul primelor 100 de zile de guvernare.…
Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză…
Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, este așteptată luni, 9 noiembrie, în Parlamentul Republicii Moldova,…