fbpx

video | Un camion înmatriculat în R. Moldova a ajuns în albia unui pârău din România. Detalii de la Ministerul de Externe

Un autocar cu numerele de înmatriculare din R. Moldova a nimerit în accident luni, 30 ianuarie în preajma localității Valea Putnei din județul Suceava, România. Informația a fost confirmată de Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova (MAEIE).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„MAEIE confirmă producerea unui accident în România cu implicarea unui camion înmatriculat în R. Moldova, urmare a condițiilor meteo nefavorabile din țara vecină.

Accidentul s-a produs în raza localității Valea Putnei, județul Suceava. La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și SMURD.

Potrivit informațiilor preliminare obţinute de către reprezentanții consulatului R. Moldova la Iași, șoferul, cetățean moldovean, a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor din județul Suceava cu răni multiple, el fiind la momentul de față internat în secția de chirurgie toracică fiind conștient.

Responsabilii de la consulat rămân în contact cu autoritățile române pentru a acorda asistență consulară în funcție de solicitări.

Reiterăm recomandarea conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului și să urmărească anunțurile autorităților locale privind condițiile de călătorie”, a menționat Daniel Vodă.

Articole asemănătoare

Back to top button