Foto simbol
La aproape nouă luni de la dizolvarea fostului Parlament, președinta Maia Sandu a declarat că a purtat mai multe discuții în privința subiectului cu societatea civilă și trei foști șefi de stat. Declarația a fost făcută în cadrul unui „Interviu fără protocol” cu Dorin Galben.
„M-am consultat cu foarte multă lume, am avut consultări și cu membri ai societății civile în câteva runde de discuții. A fost mai multă lume, nu-mi amintesc exact, dar am avut mai multe discuții despre cum vede lumea situația. Colegii mei au reușit să facă legătură cu trei foști președinți, domnul Snegur, domnul Timofti și am vorbit și cu domnul Voronin. I-am întrebat pe fiecare dintre ei cum văd situația și cum ar proceda ei”, a menționat Maia Sandu.
Președinta susține că nu își aduce aminte foarte bine ce i-a recomandat Vladimir Voronin.
„Domnul Voronin mi-a răspuns la telefon, nu-mi amintesc exact ce mi-a spus. Probabil mi-a spus că trebuie să discut cu fracțiunile parlamentare, dar și să analizeze opțiunile alegerilor anticipate, ceva în sensul ăsta”, a mai adăugat șefa statului.
Republica Moldova vrea să folosească experiența Ucrainei pentru protejarea spațiului aerian și să dezvolte proiecte…
Un bărbat de aproximativ 60 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit…
Un cetățean ucrainean a fost depistat de polițiștii de frontieră după ce a traversat ilegal…
Un grav accident rutieri, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc luni la…
Doi bărbați, de 25 și 31 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore,…
Circa 18.000 de studenți din anul I de licență vor urma, în acest an de…