Actualitate

video | Platforma DA susține că instituțiile medicale riscă să fie comasate după modelul universităților: Li s-ar fi trimis pe ascuns note informative

Platforma DA își exprimă îngrijorarea în privința unei note informative care ar fi fost transmise de Ministerul Sănătății, pe ascuns, instituțiilor sanitare din teritoriu, prin care i-ar îndeamna pe directorii acestor entități să dea raport la colegiul consultativ care se află în subordinea șefului Cancelariei de Stat în teritoriu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Acest demers nu a fost transmis și consiliilor raionale care sunt fondatorii și se ocupă de administrarea acestor instituții medicale, astfel dublându-se factorii de conducere”, relatează Platforma DA.

Fracțiunea constată că se urmărește restructurarea și comasarea acestor instituții medicale după modelul instituțiilor superioare de învățământ, de această dată ținta fiind domeniul medical.

„Acest proces nu poate fi numit „descentralizarea puterii și consolidarea autonomiei locale” ci, dimpotrivă, centralizarea puterii cu încălcarea tuturor normelor de drept democratic, și, chiar cu încălcarea legii: în Anexa nr.1 a Hotărârii Guvernului nr 266/2016, este stipulat clar lista serviciilor publice desconcentrate administrate în mod direct/din subordinea ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale”, notează reprezentanții fracțiunii.

„Circularele impun conducatorii instituțiilor să vină cu raport în fața reprezentantului guvernului în teritoriu, să comunice, să facă sinteze, să le reprezinte nu știu care note normative, are drept consecință lipsa de transparență, a fost o scrisoare neconsultată, autoritatea consiliului raional nu cunoștea despre asta, s-a evitat acest moment, doi, diminuarea autorității consiliului raional, pentru ce atunci consilii raionale, dacă noi vorbim atunci despre luarea din atribuții a consiliilor raionale, atunci să ni se spună direct acest lucru. Noi suntem adeptii reformei admistrativ teritoriale, dar să se facă o reformă veritabilă”, a declarat Victoria Bogos, vicepreședintele raionului Ialoveni

„Felul în care au venit aceste circulare prin spitalele noastre e foarte trist, cerem Cancelariei Guvernului ca să vină cu o explicație, nouă ca fondatori, consiliilor raionale, odată ce s-a deschis sacul de la fund, va rugăm ca să-l închideți și să-l deschideți de deasupra și să veniți cu niște clarități, nu vrem ca spitalele raionale să cadă pradă, avem precedentul cu instituțiile noastre de învățământ, nu vrem ca toți medicii din țară să iasă la proteste”, a precizat vicepreședintele raionului Ialoveni pe probleme sociale, Andrei Eremia.

„Există marele risc ca cu instituțiile medicale să mergem după același scenariu ca și cu instituțiile de învățământ, iar în R. Moldova vor rămâne trei instituții medicale, la nord, centru și sud. Dar noi avem o rețea întreagă de instituții în toată țara. Recent m-am întors dintr-o deplasare din România, acolo se investește la greu în medicină și la toate nivelele, nu se închide niciun centru medical, din contra se deschid centre noi. Dar noi prin ceea ce facem, vrem să le închidem. Să nu ne trezim peste noapte fără instituții medicale”, a adăugat Vadim Torgai, vicepreședintele raionului Cimișlia.

Platforma DA anunță că pledează pentru „o adevărată autonomie și descentralizare, o viabilă reformă administrativ-teritorială, având o permanentă creștere atât a încrederii cetățenilor în APL-uri, cât și creșterea nivelului de performanță la nivel local”.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Două baloane de tip aerostat au survolat nordul R. Moldova

Sistemul național integrat de monitorizare anunță despre două cazuri de traversare neautorizată a spațiului aerian…

6 ore ago

Dan Olaru a devenit pentru al doilea an la rând campion balcanic

Arcașul din Republica Moldova, Dan Olaru, a devenit pentru al doilea an consecutiv campion balcanic…

7 ore ago

R. Moldova ar putea introduce vize pentru cetățenii Rusiei, Belarusului și ai altor state. Ce spune premierul

Cetățenii Rusiei, Belarusului și ai altor state ar putea avea nevoie de vize pentru a…

o zi ago

foto | Cultura din R. Moldova, conectată la Europa prin finanțări, mobilități și proiecte comune

Artiștii, specialiștii din domeniul culturii și organizațiile culturale din R. Moldova au acces la programe…

o zi ago

video | „Au fost accesate datele a circa 450.000 de cetățeni, care vor fi notificați de AGE”. Sandu anunță crearea unui grup de lucru după ședința CNS

Datele a circa 450.000 de cetățeni au fost accesate în urma atacului cibernetic asupra infrastructurii…

o zi ago

România repornește un reactor nuclear de la Cernavodă, după mai bine de trei luni de pauză

Nuclearelectrica a început miercuri, 4 noiembrie, manevrele de pornire a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice…

o zi ago