Actualitate

video | Operațiune internațională într-un dosar de trafic de droguri și spălare de bani. S-ar fi acționat în Republica Moldova și Muntenegru

Oamenii legi au desfășurat zece percheziții, sincronizate cu bilateralii din Muntenegru. În urma lor au reținut cinci persoane, fiind bănuite într-un dosar de spălare de bani, rezultați din trafic de droguri.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În rezultatul perchezițiilor la domiciliile presupușilor membri ai grupului criminal organizat, ofițerii au ridicat documente financiare și bancare și alte date stocate pe suporturi electronice; telefoane mobile; cartele telefonice din Moldova, Ucraina și Rusia; precum și 120 de carduri bancare emise în Rusia, care ar fi fost folosite la crearea aparenței obținerii banilor din alte locații și din alte activități decât cea de trafic de droguri.

De asemenea, au fost ridicate două unități de transport și alte bunuri, despre care se presupune că sunt provenite din activitate infracțională, în valoare de peste 24 milioane lei. Cu privire la acestea, procurorii urmează să solicite aplicarea sechestrului, în scopul confiscării.

Totodată, pentru deghizarea comercializării drogurilor în Republica Moldova, membrii ar fi circulat banii astfel obținuți prin peste 70 de conturi bancare, inclusiv din Rusia și Ucraina. Procurorii au mai constatat că doar în circuitul bancomatelor unei bănci din Moldova, prin intermediul bancomatelor din țară, au fost alimentate și transferate pe alte carduri bancare circa 35 de milioane lei.

Suspecții ar fi activat din anul 2017, iar până acum, peste zece alți membri ai grupului au fost condamnați pentru activitatea înfăptuită în cadrul grupului. Persoanele reținute ar fi utilizat metode sofisticate de camuflare a activității ilegale, cu implicarea comunicării prin canale de internet criptate, precum și obligarea clienților să-și confirme localizarea în apropierea imediată a terminalului de plată de pe care ar fi urmat să efectueze achitarea drogurilor, în maxim 15 minute de la primirea datelor pentru achitare.

Persoanele au vârste cuprinse între 20 și 37 de ani, iar liderul grupului, reținut în Muntenegru, are și studii superioare în drept. Urmare a audierii și în baza probelor acumulate, procurorii au formulat învinuirile în privința acestora și urmează să solicite în instanța de judecată aplicarea măsurii preventive – arestul, pentru asigurarea obiectivității investigațiilor.

Potrivit Codului penal al Republicii Moldova, cele incriminate se pedepsesc cu închisoarea pentru un termen de până la 15 ani.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Victoria Laur

Recent Posts

Autoritățile nu exclud deconectări în lanț ale energiei electrice. Munteanu: „Facem tot posibilul ca să le limităm”

Republica Moldova a instituit stare de urgență în domeniul energetic, începând cu 25 martie, după…

8 ore ago

„Informații eronate sau neverificate”. Noi precizări ale poliției privind decesul Ludmilei Vartic

În legătură cu cazul decesului Ludmilei Vartic și informațiile apărute în spațiul public, dintre care…

8 ore ago

video | Stare de urgență energetică. Cât ar putea dura restabilirea liniei electrice Isaccea–Vulcănești?

După finalizarea lucrărilor de deminare în zona pilonului, lucrările de restabilire a infrastructurii energetice afectate…

8 ore ago

Ex-deputatul Vladimir Andronachi a fost reținut într-un nou dosar

Ex-deputatul PDM Vladimir Andronachi, unul dintre apropiații lui Vladimir Plahotniuc, a fost reținut astăzi, 24…

13 ore ago

Nicolae Botgros pleacă din parlament: „Am o vârstă și vreau să fiu mai liber”

Nicolae Botgros și-a depus mandatul de deputat cu câteva zile în urmă. Informația a fost…

14 ore ago