Actualitate

video | Maia Sandu la Summit-ul ONU: „Vrem să le dăm copiilor noștri o lume în care liderii vorbesc despre educație, nu despre conflicte

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat luni, 19 septembrie, participanților la Summitul ONU „Transformarea Educației”, desfășurat la New York. Șefa statului a vorbit, într-un mesaj video, despre eforturile de transformare a sistemului educațional, făcute de țara noastră începând cu anul 2014, și despre felul în care și-ar dori să arate în viitor acest domeniu vital pentru orice stat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Doamna Maia Sandu a menționat că Moldova își dorește să construiască un mediu de învățare performant, incluziv, echitabil, sigur, primitor și sănătos, restabilind în același timp rolul profesorului în societate. În context, șefa statului a evidențiat mai multe priorități și provocări ce pot contribui la transformarea educației:

Importanța formării profesorilor și a valorizării lor sociale; restabilirea autorității morale, intelectuale și comportamentale a cadrelor didactice, împreună cu așezarea educației pe un soclu etic solid. Aici sunt importante trei lucruri: o mai bună formare a cadrelor didactice – cu accent pe formarea continuă -, proceduri de selecție mai bune și recompense adecvate pentru muncă.

Reducerea, în continuare, a corupției din sistemul de învățământ, lupta împotriva corupției aflându-se pe agenda noastră națională.

Incluziunea, ca o condiție pentru un sistem educațional etic. Programul de Educație Incluzivă 2022-2030 al țării se va concentra pe o intervenție multidimensională, prin coordonarea serviciilor în domeniul educației, sănătății și cel social la toate nivelurile educației.

Șefa statului și-a mai exprimat convingerea că un sistem etic este acel care, prin incluziune, întărește coeziunea societăților noastre. „O parte din misiunea noastră este să lăsăm copiilor noștri o lume mai solidară, în care diversitatea este energia pentru pace, prosperitate, inovație și înțelegere. O lume în care liderii vorbesc despre educație, nu despre conflicte”, a conchis Președinta Maia Sandu.

Daniela Postica

Recent Posts

Un bărbat a murit după ce ar fi pierdut controlul ATV-ului pe care-l conducea

Oamenii legii din Hîncești documentează un accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în jurul orei…

13 ore ago

foto, update | Dronă „Gerbera” depistată la Rezina. Precizările poliției

update 19:00 | Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit că aparatul de zbor este…

15 ore ago

foto | Investiții europene în educație: Roboți industriali și echipamente moderne pentru studenții UTM

La Universitatea Tehnică a Moldovei, viitorii ingineri programează roboți industriali, simulează defecțiuni ale sistemelor electronice…

17 ore ago

video | Primele 100 de zile ale Guvernului Tofan: Ce realizări și probleme a prezentat premierul în bilanț

Premierul Vasile Tofan a prezentat joi, 5 noiembrie, bilanțul primelor 100 de zile de guvernare.…

17 ore ago

foto | Percheziții la Poliția de Frontieră: trei funcționari sunt vizați de delapidare. Un șef adjunct, reținut

Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză…

18 ore ago

Marta Kos vine la Chișinău. Oficiala va susține un discurs în plenul Parlamentului R. Moldova

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, este așteptată luni, 9 noiembrie, în Parlamentul Republicii Moldova,…

19 ore ago