fbpx

video | Elicoptere din R. Moldova, surprinse cum luptă cu incendiile din Turcia

Cele cinci elicoptere care aparțin unei companii din Republica Moldova, trimise în Turcia pentru a participa la misiunea de stingere a incendiilor de vegetație care au mistuit sudul țării, sunt deja în acțiune.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Elicoptere luptă cot la cot cu autoritățile turcești, pentru a nimici flăcările care ard de zile întregi. Incendiile sunt deosebit de grave pe coasta mediteraneeană a Turciei, unde vânturile puternice au afectat eforturile depuse de echipele de pompieri. Multe regiuni şi hoteluri au fost evacuate, iar turiştii au fost transportaţi în zone sigure cu ajutorul unor ambarcaţiuni,

Amintim că ambasadorul Republicii Moldova a adus aprecieri acțiunilor de susținere din partea companiei private. El a remarcat faptul că aceste acțiuni contribuie la solidificarea parteneriatului strategic dintre ambele state.

În același timp, Ambasada reiterează că a purtat discuții cu Consulii Onorifici ai Republicii Moldova în Antalya, Alanya și Marmaris. Aceștia sunt gata să acorde asistență cetățenilor moldoveni în caz de necesitate.

 

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button