fbpx

Unele gherete au dispărut, altele vor apărea. Primăria anunță licitații pentru amplasarea locurilor de comerț ambulant stradal

Primăria municipiului Chișinău informează că au fost selectate 15 amplasamente pentru distribuirea prin licitație a locurilor de comerț ambulant stradal. Primul concurs pentru obținerea unui contract urmează să aibă loc pe 20 noiembrie 2020.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Viceprimara Inga Ionesii, a informat luni, în cadrul ședinței operative săptămânale a serviciilor municipale, că informația privind desfășurarea licitației pentru comercializarea în parcuri și pe străzi din gherete a fost definitivată. Așadar, agenții economici interesați urmează să depună cereri pentru participare la concurs.

Dacă vor deveni câștigători ai licitației, operatorii economici vor trebui să prezinte adițional și schițele de proiect ale gheretelor pe care intenționează să le amplaseze. Direcția generală economie, comerț și turism va oferi, la necesitate, consultări cu privire la completarea formularelor și depunerea cererilor pentru participare la licitație agenților economici interesați.

Conform prevederilor Regulamentului privind licitațiile pentru obținerea dreptului de a încheia un contract pentru amplasarea unității de comerț ambulant stradal pe teritoriul municipiului Chișinău, concursul poate fi organizat după 20 de zile din momentul publicării informației respective pe pagina web oficială a municipalității.

Articole asemănătoare

Back to top button