fbpx

Un tânăr din Briceni a încercat să întrețină raporturi sexuale cu o copilă de 12 ani. Ce pedeapsă a primit?

Astăzi, Procuratura Generală a obţinut în instanţa de judecată condamnarea pentru un termen de peste trei ani a unui bărbat din Mărcăuți, Briceni, pentru ademenirea unei copile de 12 ani, cu care a vrut să întrețină raporturi sexuale.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În luna august 2018, făptașul cu vârsta de 21 de ani a observat copila care pescuia pește împreună cu un alt minor. Acesta a propus să le ofere pește la el acasă. În drum spre casă, acesta i-a spus fetiței să-i comunice băiatului că ea va merge singură la casa făptașului. Minorul s-a conformat.

Când cei doi au ajuns în preajma unui lan de porumb, bărbatul a început să manifeste față de copilă un comportament verbal care a creat o atmosferă neplăcută, prin faptul că-i adresa întrebări insultătoare. Ulterior, bărbatul a tras-o pe copilă de mână în lanul de porumb și a încercat să-i ridice maioul. Din fericire, aceasta a reușit să se desprindă din mâinile lui și a fugit acasă, iar mama micuței a sesizat autoritățile.

De menționat e că făptașul a comis această infracțiune chiar în timp ce executa termenul de probațiune pentru o infracțiune de jaf.

În rezultat, oamenii legii au pornit o cauză penală, iar pe 4 noiembrie curent, Judecătoria Edineț din Briceni l-a recunoscut pe inculpat vinovat de ademenirea minorei în scopuri sexuale, adică propunerea, convingerea, promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă, cu scopul săvârșirii împotriva acestuia a oricărei infracțiuni privind viața sexuală.

Astfel, făptașul a fost condamnat la detenție cu închisoarea pentru un termen de trei ani și opt luni. Sentința este cu drept de atac.

Articole asemănătoare

Back to top button