fbpx

Un procuror din capitală, prins de ANI cu 34.000 de lei și două apartamente nedeclarate

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că un procuror din capitală ar fi încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale. Ofițerul nu a declarat 34.000 de lei și două apartamente.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul controlului averii inițiat în anul 2019 s-a stabilit că în perioada 2016-2018, la completarea declarațiilor, procurorul nu a inclus venituri sub formă de alimentare a cardului cu numerar, în mărime totală de circa 34.000 de lei și trei bunuri imobile, deținute de familia sa. Printre acestea se numără cele două apartamente și cota-parte 1/38 dintr-o încăpere nelocativă, toate amplasate în municipiul Chișinău.

Ofițerul și soția sa au beneficiat de dreptul de a-și expune punctul de vedere în cadrul controlului. Totuși, inspectorul de integritate a respins o parte dintre argumentele prezentate, deoarece ar fi lipsit probe concludente.

Deoarece, includerea unor date incomplete în declarațiile de avere denotă prezența unei suspiciuni rezonabile de săvârșire falsului în declarații, inspectorul de integritate a remis un denunț către Procuratura Generală pentru examinarea cauzei sub aspect penal. Totodată, procurorul are 30 de zile la dispoziție pentru a rectifica declarațiile de avere în care a admis omisiunile.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button