Actualitate

Un italian, reținut de CNA după ce ar fi estorcat 7000 de euro. Afirma că ar putea influența magistrații „să rezolve” un caz

Un bărbat, originar din Italia, cu permis de şedere în Chişinău, a fost reţinut de CNA şi procurorii anticorupţie. Acesta a fost denunţat după ce ar fi estorcat 7000 de euro pentru a influenţa câţiva magistraţi din cadrul Judecătoriei Chişinău, oficiul Buiucani.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit denunţătoarei, bărbatul i-ar fi promis că poate să o scape de un dosar penal pe rol și ar avea nevoie de 7000 de euro pentru a „convinge” judecătorii. Femeia i-ar fi transmis bărbatului 1800 de euro, în câteva tranşe, însă cazul nu a fost rezolvat.

Luni, ofiţerii CNA au descins cu percheziţii la domiciliul bănuitului, găsind la apartamentul acestuia copia dosarului în care era vizată denunţătoarea. Fiind întrebat despre ce judecători ar fi vorba, bărbatul a recunoscut că pretinderea banilor ar fi fost o metodă de răzbunare faţă de fosta lui parteneră şi nu are legătură cu rezolvarea cazului.

Actualmente, acesta se află la CNA, fiind reţinut pentru 72 de ore. El este cercetat pentru trafic de influenţă şi riscă până la șase ani de puşcărie.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

 

Victoria Laur

Recent Posts

Firmele din Rusia trebuie să plătească o taxă pentru a-i scăpa pe angajați de război

Firmele din Rusia sunt nevoite să plătească taxele solicitate de autorități pentru a-și păstra angajații,…

3 ore ago

video | Bugetul mun. Chișinău pentru 2026, aprobat în prima lectură. Consilierii PAS s-au abținut

Consiliul Municipal Chișinău a aprobat în lectura I, cu 27 de voturi, proiectul Bugetului municipiului…

3 ore ago

video | Controversa declarațiilor ambasadorului Germaniei despre limba română: Două runde de explicații și reacția Ambasadei României

Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Hubert Knirsch, a stârnit critici după ce a declarat, în…

4 ore ago

video | Sute de documente asemănătoare permiselor românești, găsite la o groapă de gunoi din R. Moldova. Autoritățile din România anunță verificări

Sute de documente asemănătoare permiselor de conducere românești ar fi fost găsite la groapa de…

5 ore ago

Peste 10.000 de euro pentru hotărâri favorabile. Un avocat și un angajat al unei instanțe din Chișinău, reținuți

Un avocat și un angajat al unei instanțe de judecată din municipiul Chișinău au fost reținuți…

6 ore ago

Aproape un milion de noi milionari au apărut în 2025. Țările care conduc clasamentul

Aproape un milion de persoane au intrat în categoria milionarilor în dolari în 2025, potrivit…

6 ore ago