fbpx

Un carabinier a decedat în urma unui accident cu trotineta. S-a aflat în comă câteva săptămâni

Doliu în echipa Inspectoratului General de Carabinieri (IGC). Un căpitan de 34 de ani a decedat în urma unui accident cu trotineta. Acesta s-a aflat în comă timp de câteva săptămâni, iar vineri, 24 iunie, a pierdut lupta pentru viață.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Vasile Stegaru se deplasa la serviciu cu trotineta, iar la un moment dat a pierdut controlul ghidonului și a căzut lovindu-se puternic în regiunea capului. Acesta a fost internat marți, 7 iunie, în stare gravă în secția de terapie intensivă, iar din nefericire, vineri, 24 iunie, și-a dat ultima suflare.

„Inspectoratul General de Carabinieri îşi exprimă profundul regret la trecerea în nefiinţă a colegului de armă.
A fost un profesionist desăvârșit, un militar responsabil, exigent și corect, principial și devotat instituției. Întregul colectiv al Inspectoratului transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate și exprimăm regretul pentru pierderea camaradului nostru”, se arată în mesajul IGC.

Foto: IGC

Articole asemănătoare

Back to top button