Actualitate

Un candidat independent renunță să participe la alegerile parlamentare

Unul dintre candidații independenți, care intenționa să participe la alegerile parlamentare din 28 septembrie, a renunțat. Este vorba despre Marcel Darie, care a restituit, pe 13 august, listele de subscripție la Comisia Electorală Centrală (CEC), fără a solicita înregistrarea în cursa electorală.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Marcel Darie solicitase permisiunea de a colecta semnături în sprijinul candidaturii sale pe 23 iulie curent, transmite Moldova1.md.

Menționăm că, până în prezent, 21 de candidați independenți au cerut de la autoritatea electorală centrală liste de subscripție.

Doi dintre aceștia – Andrei Năstase și Olesea Stamate – au strâns semnăturile necesare și au fost înregistrați pentru participare la alegerile din 28 septembrie.

Alți 18 candidați independenți sunt în proces de colectare a semnăturilor.

Candidații independenți trebuie să colecteze câte 2.000 de semnături sau câte 1.000 în cazul femeilor și să nu fi fost membri ai vreunui partid cu cel puțin 70 de zile înainte de alegeri.

Pe lângă cei doi candidați independenți care se vor regăsi în buletinele de vot, CEC a mai înregistrat, până acum, Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul „Democrația Acasă”, Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare și Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa.

Cererile a patru blocuri electorale și a altor cinci partide sunt examinate în prezent de CEC.

Perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova se încheie pe 19 august 2025.

Totodată, campania electorală va începe oficial pe 29 august și se va încheia pe 26 septembrie 2025.

Ana Bodrug

Recent Posts

Prima instanță îl obligă pe Ceban să le ceară scuze publice lui Lungu, Pașa și Călugăreanu la următoarea ședință a Primăriei

Ion Ceban va trebui să le ceară scuze publice lui Cătălin Lungu, Valeriu Pașa și…

13 ore ago

Un fost judecător, trimis în judecată pentru trafic de influență

Un fost judecător a fost trimis pe banca acuzaților pentru trafic de influență, după ce…

14 ore ago

Tragedie la Vulcănești: Un bărbat ar fi fost sfâșiat de propriul câine de rasă

Un bărbat de 58 de ani a fost găsit fără viață în curtea propriei gospodării…

14 ore ago

De ce regiunea transnistreană nu a fost luată în considerare în reforma teritorială? Precizările lui Tofan

Premierul Vasile Tofan a explicat de ce regiunea transnistreană nu a fost luată în considerare…

14 ore ago

Ucraina acuză Rusia că a încălcat „armistițiul energetic” anunțat de Trump: „Cerul ucrainean a fost invadat toată ziua de «shahed-uri» rusești”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a continuat atacurile asupra infrastructurii energetice a…

14 ore ago