fbpx

Un bărbat din Fălești, internat la spital după ce o butelie de gaz a explodat în casa sa. Victima ar fi vrut să se sinucidă

Un bărbat de 30 de ani a ajuns la spital după ce în locuința sa ar fi explodat o butelie de gaz. Deflagrația s-a produs ieri, în jurul orei 17:50, din cauza unei scurgeri intenționate de gaz. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Victima este originară din localitatea Rediul de Sus, raionul Fălești, iar potrivit poliției locale ar fi vorba despre o tentativă de suicid.

„În rezultatul examinării la fața locului de către angajații Serviciul intervenții gaze a SRL Bălți-Gaz s-a stabilit, preliminar, că deflagrația s-a produs din cauza unei scurgeri intenționate de gaze în locuință. Acest lucru ar fi fost făcut de către victima în vârstă de 30 de ani, care fiind în stare de ebrietate, ar fi încercat să se suicidă”, a declarat, pentru deschide.md, Svetlana Talpă, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Fălești.

Bărbatul a fost internat în Spitalul raional Fălești, cu arsuri de gradul 2 și 3, aproximativ pe 50% din suprafața corpului.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele, dar și ce l-a făcut pe tânăr să recurgă la acest gest disperat.

Articole asemănătoare

Back to top button