fbpx

Un bărbat, condamnat la opt ani de închisoare după ce a furat două tablouri de Vincent van Gogh şi Frans Hals

Un tribunal olandez a condamnat vineri la opt ani de închisoare un bărbat găsit vinovat de furtul a două tablouri de Vincent van Gogh şi Frans Hals din mici muzee, în timp ce aceste opere rămân de negăsit. Acuzatul în vârstă de 59 de ani, identificat de presa olandeză drept Nils M., a fost arestat în aprilie la Baarn (centru) pentru că a furat în 2020 tabloul lui Van Gogh „Grădina presbiteriului din Nuenen primăvara”, datând din 1884, şi lucrarea lui Franz Hals „Doi băieţi care râd”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Prin aceste furturi, acest bărbat nu a cauzat doar daune enorme muzeelor, ci şi societăţii şi publicului internaţional”, se arată în hotărârea tribunalului din districtul Lelystad, citată de g4media.

„Publicul nu mai poate contempla şi aprecia picturile”, a adăugat curtea.

Pictura lui Van Gogh a fost furată în martie 2020 de la Muzeul Singer Laren din regiunea Amsterdam, care a fost apoi închis publicului din cauza pandemiei de COVID-19. Muzeul se află la 10 kilometri de Baarn, unde suspectul a fost arestat.

Tabloul realizat de marele maestru al epocii de aur a picturii olandeze (secolul al XVII-lea) Frans Hals a fost furat în august 2020 de la Muzeul Hofje van Mevrouw van Aerden din Leerdam.

Poliţia a descoperit ADN-ul lui Nils M. în ambele locuri unde s-au comis infracţiunile.

Nils M. afirmă însă că nu are nimic de-a face cu furturile şi că nu ştie unde se află tablourile.

Expertul şi detectivul olandez Arthur Brand, supranumit „Indiana Jones al lumii artelor”, a salutat sentinţa tribunalului şi a afirmat că picturile, pe care şi el le-a căutat, vor fi găsite în curând.

„Ştim în ce cercuri circulă ele şi este nevoie doar de o singură persoană pentru a lua decizia corectă şi pentru a anunţa”, a declarat Brand.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button