fbpx

ultima oră | Octavian Țîcu nu a fost înregistrat în cursa electorală pentru fotoliul de președinte. „Regimul Dodon m-a eliminat”

Octavian Țîcu nu a fost înregistrat în cursa pentru fotoliul de președinte. Liderul PUN susține că „regimul Dodon l-a scos din cursa prezidențială”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Ieri am fost profund şocat. Ziua în care urma să ne lansăm în campania prezidențială a fost ziua în care CEC a ales să mă anunțe că sunt exclus. Iertată-mi fie această slăbiciune nefirească, dar nu m-am gândit că regimul de guvernare poate fi aşa ticălos.

Frica lui Dodon şi a Moscovei față de eventualitatea participării mele în această campanie a fost atât de mare, încât a decis să elimine orice risc şi să mă scoată din cursă. Singura alternativă unionistă, anti-sistem, necompromisă în schemele şi înțelegerile politice, necoruptă şi capabilă să-şi asume lupta împotriva regimului până la demontarea lui definitivă.

Din 20.000 de semnături ale cetățenilor R. Moldova, peste 5000 au fost aruncate la gunoi, majoritatea pentru o cifră sau număr de la seria buletinului greşit şi pentru faptul că s-a încurcat domiciliul. Cinic şi fără scrupule. Semnături reale ale cetățenilor țării.

Asta pentru a ne arunca sub limita de 15.000, adică la 14.548 de semnături, şi acceptând doar 10 raioane din cele 20 care erau cu un număr de peste 700 desemnături.

Plahotniuc a invalidat votul a mii de chişinăuieni în 2018, iar Dodon a invalidat în 2020 prin CEC semnăturile a 20.000 de cetățeni şi a privat de la opțiunea de vot alte zeci sau poate sute de mii. Zilele acestui regim sunt numărate, fiți încrezători în asta!

Voi reveni cu o declarație oficială imediat după anunțarea rezultatelor oficiale CEC, anunță Octavian Țîcu într-o postare pe Facebook.

Articole asemănătoare

Back to top button