fbpx

Tulpina indiană de COVID-19 la Moscova: Câte cazuri importate din Rusia s-au înregistrat în Republica Moldova în ultimele 14 zile

Primarul Moscovei, Serghei Sobeanin, a anunțat despre explozie de cazuri de COVID-19 în capitala rusă și în regiune. El a menționat că de vină s-ar face tulpina indiană de COVID-19.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit funcționarului, circa 60% din populația Rusiei s-a imunizat sau a suportat COVID-19. Așadar, conform lui, numărul mare de îmbolnăviri noi ar fi dictat de mutație.

Autoritățile din Republica Moldova nu au comunicat deocamdată despre eventuale măsuri pentru a preveni răspândirea tulpinii în țara noastră. Chiar și așa, în ultimele două săptămâni, dintre cazurile importate, cele mai multe sunt din Rusia.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătății, timp de 14 zile au fost înregistrate 11 îmbolnăviri importate din Rusia. Din SUA, Italia, Marea Britanie, Franța și Spania au venit în total șase pacienți diagnosticați.

În perioada 4-17 iunie, s-au înregistrat șase zile (4, 6, 12, 13, 14 și 17 iunie) când nu am avut cazuri de import. Totodată, cela mai multe dintre infectările aduse timp de două săptămâni s-au depistat pe 15 iunie. Atunci au fost identificate patru cazuri, trei pacienți fiind veniți din Rusia, iar unul din Spania.

Articole asemănătoare

Back to top button