fbpx

Transportatorii anunță un nou protest pe 16 decembrie. Mai multe rute vor fi suspendate

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) anunță un nou protest al transportatorilor de pasageri. Acesta va avea loc pe 16 decembrie în Piața Marii Adunări Generale (PMAN), cu circa 200 de unități de transport.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Concomitent cu protestele, în țară vor fi suspendate mai multe rute de transport. Într-un comunicat emis de APOTA se arată că cerințele șoferilor au rămas aceleași, deoarece de la ultimul protest și până acum „MIDR nu a întreprins nici o acțiune prescrisă de legislație pentru a efectua calculele necesare și a aproba un nou tarif”.

„MIDR nu a venit cu propuneri de a micșora din povara transportatorilor de a suporta cheltuielile excesive pe care le încasează gările, nu a venit cu măsuri eficiente de combatere a transportului ilicit, care inevitabil vor duce la majorarea coeficientului de îmbarcare în transportul legal, nu a anulat nici unul din actele ilegale emise de MEI în scopul protejării activității ilegale a gărilor, etc.”, se menționează în comunicat.

Amintim că acesta nu este primul protest al transportatorilor. Aceștia au mai ieșit în stradă pe 25 noiembrie. Ei declară că nu fac față cheltuielilor, în contextul majorării prețurilor carburanților și a pieselor de schimb, acuzând guvernarea că ar proteja anumite „scheme”.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button