Actualitate

studiu | Vaccinul Pfizer, eficient împotriva formelor grave de COVID-19 timp de cel puţin şase luni

Două doze de vaccin Pfizer-BioNTech sunt eficiente împotriva riscurilor de spitalizare asociate COVID-19 şi contra tuturor variantelor noului coronavirus timp de cel puţin şase luni, indică un studiu publicat marţi în revista The Lancet, confirmând estimările anterioare, informează AFP, preluată de Agerpres.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Studiul realizat de Pfizer şi de reţeaua de sănătate americană Kaiser Permanente a analizat datele medicale obţinute de la 3,4 milioane de persoane din California de Sud în perioada 4 decembrie 2020 – 8 august 2021.

El arată că eficacitatea vaccinului împotriva riscului de infectare scade în timp, de la 88% în luna următoare imunizării cu cea de-a doua doză la 47% după şase luni.

Pe de altă parte, vaccinul rămâne eficient în procent de 90% împotriva riscurilor de spitalizare din cauza COVID-19, inclusiv în caz de infectare cu varianta Delta, timp de cel puţin şase luni.

Aceste rezultate le confirmă pe cele estimate anterioare de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) şi de Ministerul Sănătăţii din Israel, a subliniat The Lancet într-un comunicat.

„Studiul nostru confirmă că vaccinurile sunt un instrument central pentru controlarea epidemiei şi rămân extrem de eficace în prevenirea formelor severe şi a spitalizărilor, inclusiv împotriva variantei Delta sau a altor variante care suscită preocupare”, a rezumat Sara Tartof, autorul principal al studiului, în comunicatul publicat în The Lancet.

„O analiză specifică a variantelor arată clar că vaccinul este eficace împotriva tuturor tipurilor de variante. Persoanele infectate cu COVID-19 care primiseră două doze de vaccin au fost infectate cel mai adesea din cauza unei diminuări a eficacităţii vaccinului în timp şi nu pentru că o variantă sau alta scapă protecţiei oferite de vaccin”, a subliniat, de asemenea, Luis Jodar, vicepreşedinte şi director medical al grupului Pfizer.

Pe de altă parte, cercetătorii au recunoscut că nu au avut date despre respectarea purtării măştilor de protecţie, despre interacţiunile sociale sau despre ocupaţia persoanelor care au fost incluse în studiu, ceea ce ar putea avea afecta probabilitatea de a contracta COVID-19.

Potrivit autorilor studiului, aceste rezultate arată importanţa creşterii imunizării la nivel global şi a analizării eficacităţii vaccinului în timp pentru a decide categoriile de populaţie care ar trebui să primească cu prioritate dozele de rapel.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Redacția ZUGO

Recent Posts

CE propune ca minorii să nu aibă conturi pe social media până la 15 ani. Ursula von der Leyen: „Este timpul ca Europa să acționeze”

Ursula von der Leyen a anunțat noi măsuri pentru protejarea minorilor online, inclusiv interzicerea rețelelor…

12 minute ago

A găsit 10.000 de lei și a plecat cu banii. Un tânăr din Chișinău, condamnat pentru furt

A găsit 10.000 de lei pe scările unui local din sectorul Ciocana al capitalei și…

18 minute ago

Tariful la gaz ar putea crește din nou? Precizările ministrului Energiei

Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o…

40 de minute ago

Maia Sandu face bilanțul schimbărilor din justiție: „Cel mai complicat angajament în procesul nostru de aderare la UE”

Președinta Maia Sandu susține că reforma justiției începe să dea rezultate, însă recunoaște că procesul…

o oră ago

Claudiu Năsui își amână demisia din Parlamentul României pentru a vota o ultimă lege

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Claudiu Năsui, a decis să-și amâne demisia…

2 ore ago

video | Echipaj de ambulanță, amenințat cu un topor. Cazul a ajuns în instanță

Un echipaj medical de urgență ar fi fost agresat verbal și amenințat cu moartea în…

2 ore ago