fbpx

studiu | Tot mai multe victime ale violenței în familie. De ce este atât de puțin raportată

Numărul cazurilor de violență în familie, sesizate și înregistrate de autorități, este în continuă creștere, anul trecut cifra ajungând la aproape 13.000. În anul 2020, autoritățile au fost sesizate în 12.970 de cazuri de violență în familie, cu peste 1100 de cazuri mai multe decât în anul 2019 și cu aproape 2000 de cazuri mai multe decât în anul 2018.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cel puțin asta arată datele studiului „Evaluarea răspunsului sistemului de justiție penală la cazurile de violență în familie”. Acesta a fost  realizat în patru regiuni ale țării: Criuleni, Soroca, Cimișlia și Comrat, de Centrul de Drept al Femeilor, în cadrul proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al Suediei.

În pofida tendinței de creștere a numărului de adresări privind violenţa în familie, autorii studiului au menționat că numărul cauzelor penale intentate agresorilor este în scădere. Anul trecut, procurorii au condus urmărirea penală în 866 de cauze penale, cu peste 100 mai puține decât în anul 2019, când s-au pornit 969 de cauze penale.

Această tendință este condiționată de modificările legislative operate în anul 2016, inclusiv completarea Codului contravențional cu un articol nou, care prevede că „maltratarea sau alte acţiuni violente, comise de un membru al familiei în privinţa altui membru al familiei, care au provocat vătămare neînsemnată a integrităţii corporale, se sancţionează cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore sau cu arest contravenţional de la 7 la 15 zile”.

Alte constatări ale studiului

  • victimele violenței în familie provin din medii social defavorizate și cunosc foarte puțin despre serviciile care le sunt destinate;
  • sancțiunile prea blânde, aplicate pentru încălcarea ordinelor de restricție de urgență, îi încurajează pe agresori să recidiveze;
  • victimele nu au cunoștințele juridice necesare pentru a-și apăra drepturile, ceea ce le împiedică să se adreseze în instanța de judecată;
  • modul de organizare a proceselor de judecată nu oferă victimelor violenței în familie o protecție contra intimidărilor din partea altor participanți la proces, în special, atunci când victima este nevoită să aștepte începerea procesului sau deliberarea în holul judecătoriei;
  • informarea incorectă despre sancțiunile care pot fi aplicate agresorului;
  • miturile despre violența în familie;
  • dependența financiară de agresor și insuficiența surselor financiare necesare pentru deplasarea în centrul raional, pentru a accesa serviciile disponibile victimelor;
  • numărul insuficient de servicii gratuite acordate victimelor violenței în familie

De ce violența împotriva femeilor este puțin raportată:

Studiul a scos în evidență și faptul că, cel mai frecvent, victime ale violenței în familie sunt femeile. În urma violenței domestice, în anul 2020, la nivel național, au suferit 517 persoane, 64,4% dintre victime fiind femei.

„Violența împotriva femeilor este puțin raportată către poliție și alte organizații, deoarece există o lipsă de încredere în instituțiile care ar trebui să ofere sprijin și servicii victimelor. Rușinea, teama de agresor, precum și lipsa unui sprijin pe termen lung și practic, cum ar fi ajutorul pentru locuințe și ajutorul financiar, sunt obstacole care împiedică femeile să raporteze cazurile de violență în familie”, se arată în studiu.

Recomandări pentru scăderea numărului de cazuri de violență domestică

Autorii au făcut mai multe recomandări care ar duce la scăderea numărului de cazuri de violență domestică, printre care:

  • desfășurarea campaniilor de informare a victimelor violenței în familie despre drepturile lor și modul de accesare a serviciilor de protecţie și asistenţă juridică, psihologică, socială și medicală;
  • elaborarea materialelor informaționale cu referire la modul de accesare de către victimele violenței în familie a asistenței juridice garantate de stat în regim offline și online;
  • crearea unei rețele de avocați care acordă asistență juridică garantată de stat;
  • instruirea medicilor de familie cu referire la examinarea și descrierea leziunilor victimelor violenței în familie;
  • crearea intrărilor separate pentru victime și agresori în instanțele de judecată, precum și amenajarea, în sediul instanțelor de judecată, a unor spații separate de așteptare pentru victimele violenței în familie.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button