Actualitate

Studenta surprinsă în timp ce făcea sex în timpul orelor online a fost exmatriculată

Studenta unei instituții de învățământ din subdiviziunea Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), care se presupune că ar fi întreținut relații intime în timpul lecțiilor online, a fost exmatriculată. Aceeași măsură a fost aplicată și în cazul fetei, care a filmat scena și a publicat imaginile pe Instagram. Decizia a fost luată de majoritatea membrilor consiliului instituției. Pe de altă parte, rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, spune că exmatricularea în acest caz nu este o decizie tocmai potrivită, transmite JurnalTV.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cazul a avut loc acum o săptămână. În timpul lecțiilor online, una dintre studente a uitat că are camera pornită și s-a filmat în timp ce făcea dragoste cu concubinul. Scena a fost întreruptă de profesoară, care a întrebat-o dacă nu ar vrea să închidă camera. Una din colege a reușit să filmeze scena erotică și a publicat imaginile pe o rețea de socializare. Secvența video a devenit virală, fapt pentru care, conducerea instituției de învățământ a intervenit cu o decizie radicală.

Lidia Pleșca, directoarea instituției de învățământ: „În momentul în care am aflat despre acest lucru, am desfășurat o ședință online cu toți elevii grupei pentru a înțelege ce s-a întâmplat. Elevii erau toți șocați, bulversați de situația creată. Diriginta a sunat-o pe domnișoara (BIP), că să înțeleagă despre ce este vorba. Ea își cerea scuze pentru tot ce s-a întâmplat. Noi am fost șocați. La moment uitasem de toate regulamentele. Să recunoaștem că avem toți plăceri, dar atunci când facem parte dintr-un colectiv ar trebuie să ne ordonăm toate plăcerile și dorințele”.

Directorul instituției, Lidia Pleșca, a inițiat o anchetă internă, iar ulterior a convocat ședința Consiliului de Administrație.

Lidia Pleșca, directoarea instituției de învățământ: „Am încercat să vedem ce decizie trebuie să luăm. Decizia a fost pentru exmatriculare. Am acceptat acest lucru din simplul fapt că și în regulamentele Ministerului Educației se spune că orice ordin poate fi abrogat în momentul în care omul insistă și decide că va putea continua studiile în această instituției. Respectiv, aceasta este situația până la moment”.

Lidia Pleșca ne-a spus că a fost organizată o ședință și cu studentele exmatriculate, dar și cu părinții acestora.

Lidia Pleșca, directoarea instituției de învățământ: „Problema mamei elevei surprinse în acest video era faptul că colega a îndrăznit să publice aceste imagini, pentru că astfel ia afectat imaginea. Nu am simțit niciun sentiment de mustrare. Nu am să vă spun ce i-a răspuns într-o discuție mama psihologului. Totuși, aceasta a declarat că o va acționa în judecată pe studenta care a filmat scena. Din toată discuția am înțeles că mama este frustrată de faptul că despre această întâmplare știe toată lumea și cum va continua fata să locuiască în sat”.

La rândul său, rectorul Academiei de Studii Economia din Moldova, Grigore Belostecinic, a spus că exmatricularea studentelor în acest caz nu este o decizie tocmai potrivită.

Grigore Belostecinic, rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova: „Cred că ar fi bine ca profesorii din toată Republica Moldova ar trebui să facă o mică muncă educativă cu elevii, studenții și copiii care sunt implicați în învățământul online și să le explice cum trebuie să facă ca acest proces să decurgă corect. În rest nu cred că trebuie să se ajungă la exmatriculări din instituții sau alte măsuri grave în raport cu cei care uneori își permit să facă unele abateri de la procesul de desfășurare a învățământului online”

Potrivit unui studiu efectuat la ASEM, învățământul de la distanță în perioada pandemiei a avut efecte atât pozitive, cât și negative. Studenții nu se îmbracă decent, abandonează orele, au o atitudine indecentă și se comportă nesatisfăcător. Mai mult, unii părinți apar în timpul lecțiilor și îi numesc pe studenți cu cuvinte necenzurate, iar de multe ori aceștia își permit să reproșuri și la adresa profesorilor.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Redacția ZUGO

Recent Posts

Accident mortal la Orhei: un pasager a murit pe loc, trei persoane au fost rănite

Un bărbat de 32 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite…

19 ore ago

Prima reacție a lui Igor Grosu după demisia lui Alexandru Munteanu: „Vom asculta mai multe opinii”

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a venit cu o reacție după anunțul privind…

19 ore ago

Mai mulți absolvenți cu media 10 la BAC 2026: numărul a crescut considerabil după contestații

Numărul absolvenților care au încheiat examenul național de bacalaureat cu media generală 10 a crescut…

20 de ore ago

video | Sandu, după demisia lui Munteanu: „Am așteptat mai multă implicare. Singura pretenție a ținut de relația cu ministrul Educației”

Președinta Maia Sandu a ieșit cu explicații după demisia prim-ministrului Alexandru Munteanu, respingând speculațiile privind…

21 de ore ago

Ion Ceban o dă în judecată pe Irina Gutnic. Fosta viceprimară: „Am răbdare și am probe”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că a depus o acțiune în instanță împotriva…

22 de ore ago

video | Un bărbat, păcălit să dea zeci de mii de lei unor falși angajați ai BNM. Suspectul, prins în flagrant

Un bărbat de 59 de ani din Ialoveni a fost reținut în flagrant de polițiștii…

22 de ore ago