fbpx

STOP FALS | Cristiano Ronaldo își transformă lanțul de hotele în spitale și va plăti salariile medicilor care vor trata bolnavii de coronavirus

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

UPDATE: Informația difuzată în presa internațională a fost infirmată de administratorii hotelelor deținute de Cristiano Ronaldo, menționând că nu sunt la curent cu o asemenea decizie. Reprezentanții hotelelor Pestana CR7 au venit cu o reacție la câteva zile după ce informația a devenit virală, fiind distribuită de mii de platforme social-media, inclusiv de jurnalistul sportiv din Milano, Adriano del Monte.

Captură: Adriano del Monte via Twitter (informație falsă)

ȘTIREA INIȚIALĂ:
Fotbalistul portughez, Cristiano Ronaldo, legitimat la clubul italian Juventus Torino, după declararea pandemiei de coronavirus, își transformă lanțul hotelier din Portugalia în spitale pentru a ajuta la lupta împotriva coronavirusului, anunță cotidianul spaniol Marca.

Locațiile de lux vor putea fi folosite gratuit, iar fotbalistul le va plăti salariile medicilor și asistenților care vor deservi aceste spitale. În Portugalia, Cristiano Ronaldo deține două hoteluri de cinci stele, „Pestana CR7” , în Lisabona și la Funchal, în insula Madeira, locul de baștină al fotbalistului, scrie Libertatea.ro.

„Trebuie să ascultăm autoritățile și să ne protejăm viața”, declara, cu câteva zile în urmă, Cristiano Ronaldo.

Fotbalistul de 35 de ani se află în carantină de câteva zile în Madeira, Portugalia, după ce unul dintre colegii săi de la Juventus, Daniele Rugani, a fost confirmat că este infectat cu coronavirus.

„Lumea traversează un moment foarte dificil care cere cea mai mare atenție din partea tuturor. Vă vorbesc astăzi nu doar ca jucător de fotbal, dar ca fiu și tată, ca o persoană îngrijorată de ultimele evenimente care afectează întreaga lume. Este foarte important ca toți să urmăm sfaturile OMS și a autorităților guvernamentale despre cum să gestionăm această situație”, a fost mesajul lui Cristiano Ronaldo, postat pe rețelele de socializare, la aflarea veștii că intră în carantină.

Redacția ZUGO regretă mediatizarea acestei informații virale, care a fost infirmată, în cele din urmă, de reprezentanții lanțului hotelier deținut de fotbalistul Cristiano Ronaldo. Menționăm, totuși, că mesajul portughezului în legătură cu pandemia de coronavirus este veridic.

Articole asemănătoare

Back to top button