fbpx

Somalia, din nou în pragul foametei din cauza secetei. Avertismentul ONU: Sute de mii de oameni ar putea muri

Somalia este în pragul foametei după precipitaţii insuficiente în cel de-al patrulea sezon ploios consecutiv, a precizat marţi, 7 iunie, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU (FAO) într-o transmisiune video de la Mogadishu, potrivit digi24.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Sute de mii de somalezi se află într-un real pericol de foamete şi deces”, a spus Etienne Peterschmitt.

Recoltele sunt practic inexistente după ce precipitaţiile au fost cu 40% până la 70% mai mici decât de obicei, în funcţie de regiune. Preţurile alimentelor au crescut brusc, iar ajutorul umanitar soseşte cu întârziere, a spus Peterschmitt.

Circa 7,1 milioane de persoane, echivalentul a 45% din populaţia ţării, întâmpină dificultăţi în procurarea hranei pentru membrii familiilor lor, a spus el. De la jumătatea lui aprilie, numărul persoanelor afectate cel mai dramatic de acest dezastru şi care se confruntă cu foametea a crescut cu 160%, ajungând la 213.000, a spus el.

Circa trei milioane de vite au murit în urma secetei şi a bolilor. Circa 1,5 milioane de copii suferă de malnutriţie acută.

Conflictul de pe teritoriul ţării împiedică aprovizionarea cu bunuri. Potrivit lui Peterschmitt, FAO are nevoie de 105 milioane de dolari pentru a oferi oamenilor din zonele rurale bani lichizi cu care să-şi cumpere alimente şi pentru sprijinirea agriculturii astfel încât viitoarele recolte să-i facă să rămână în satele unde locuiesc în prezent.

 

Articole asemănătoare

Back to top button