Actualitate

Șofer de microbuz de rută, prins beat la volan în timp ce transporta pasageri

Un șofer de microbuz de pe ruta Orhei-Noroceni a fost prins beat la volan în această dimineață, în jurul orei 8:00, pe o stradă din orașul Orhei. Descoperirea oamenilor legii a fost făcută în contextul în care aceștia verificau șoferii de rută privind respectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

După ce a fost înlăturat de la volanul mașinii, șoferul de 56 de ani a fost supus testului alcoolscopic. Rezultatul a arătat o concentrație de 0,26 mg/l în aerul expirat.

În momentul verificării, în microbuz se aflau șase pasageri.

Conducătorul auto este documentat pentru conducerea vehicolului în stare de ebrietate. Instanța de judecată urmează să se pronunțe, ulterior, în privința sancțiunii.

„Inspectoratul Național de Securitate Publică nu tolerează cazurile în care șoferii își permit să încalce Regulamentul Circulației Rutiere. Dacă observați pe cineva ce este sub influența alcoolului, nu lăsați persoana respectivă să se urce la volan, anunță imediat Poliția și nu fiți complicele unei tragedii!”, se arată într-un comunicat al INSP.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Redacția ZUGO

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

3 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

3 ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

4 ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

4 ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

5 ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

5 ore ago