fbpx

Socialiștii spun că sunt filați după ce jurnaliștii l-au surprins pe președintele raionului Fălești că ar urca la volan în stare de ebrietate

După ce colegul lor de partid, Sergiu Fîntînă, a fost filmat cum s-ar afla la volan în stare de ebrietate de jurnaliștii de la NordNews, socialiștii au emis un comunicat în care transmit că șofatul în stare de ebrietate este periculos. În același timp, ei „condamnă acțiunile de filaj în stilul serviciilor secrete”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Formațiunea scrie că în ultimele luni ar fi observate tot mai multe acțiuni ilegale de urmărire, cu ulterioara implicare a presei. „Facem apel la oponenții politici, dar și la cei care sunt implicați în aceste acțiuni abuzive, să renunțe la ele. În caz contrar, sunt pasibili de tragere la răspundere pentru acțiunile ilegale”, își încheie mesajul socialiștii.

Totodată, partidul afirmă că va purta discuții cu membru de partid, pentru a afla toate circumstanțele și dacă acesta într-adevăr consumase băuturi tari înainte de a urca la volan. Potrivit PSRM, „în funcție de informațiile obținute, vor urma acțiuni conforme statutului”.

În același timp, șeful Inspectoratului Național pentru Securitate Publică, Alexei Grosu, a declarat pentru publika.md că oamenii legii nu au înregistrat cazul, deoarece când au ajuns la fața locului acolo nu era nimeni. Potrivit lui, totuși, oamenii legii vor investiga cazul și vor audia persoana care a telefonat la 112, astfel încât să se stabilească toate circumstanțele cazului.

Precizăm că, marți, 24 noiembrie, când a împlinit 40 de ani, președintele raionului Fălești, Sergiu Fîntînă, ar fi fost observat că ar urca în stare de ebrietate la volan de către un jurnalist al protalului NordNews. Reporterul afirmă că în vehicul se simțea miros puternic de alcool.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button