fbpx

Sergiu Litvinenco critică eliberarea provizorie a Marinei Tauber: Provoacă nemulțumiri în societate și subminează încrederea în justiție

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, critică decizia instanței de judecată prin care deputata Partidului Șor, Marina Tauber, a fost eliberată din arestul la domiciliu și plasată sub control judiciar. Potrivit lui, acțiunea „vorbește încă o data despre cât de grave sunt lucrurile în sistemul de justiție”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Decizia instanței de judecată prin care Marina Tauber a fost eliberată din arest la domiciliu și plasată sub control judiciar vorbește încă o data despre cât de grave sunt lucrurile în sistemul de justiție. Pe lângă multiplele semne de întrebare, aceasta provoacă nemulțumiri pe deplin justificate în societate, dar și subminează și mai mult încrederea în justiție. Or, încălcarea flagrantă a legislației ce ține de finanțarea partidelor politice este un element corupțional care nu poate fi contestat. Presupun că Procuratura Anticorupție va contesta hotărârea la Curtea de Apel Chișinău și, deși magistrații sunt cei care trebuie să ia decizia într-un final, sper mult să se țină cont de amalgamul de informații și probe care dovedesc în mod evident ilegalitățile”, scrie ministrul pe pagina sa de Facebook.

Amintim că marți, 18 octombrie, deputata Partidului Șor, Marina Tauber, a fost eliberată din arest la domiciliu și plasată sub control judiciar. Decizia a fost luată de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Potrivit informațiilor prezentate de oamenii legii, în privința deputatei Marina Tauber a fost pornită urmărirea penală pe faptul falsificării raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „Șor” pentru trimestrul I al anului 2022 în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și a celor utilizate, precum și pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării Partidului Politic „Șor” din partea unui grup criminal organizat.

Totodată, ofițerii CNA și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), în comun cu procurorii anticorupție, au descins joi, 21 iulie, cu percheziții în mai multe locații din țară. Acțiunile de urmărire penală au loc în cadrul unui dosar pornit cu privire la finanțarea ilegală a Partidului Șor.

Articole asemănătoare

Back to top button