fbpx

Șeful Moldovagaz: Problema nu e în prețul gazului, ci în asigurarea volumelor necesare

Datoriile Republicii Moldova față de Gazprom și implementarea prevederilor pachetului energetic III sunt principalele probleme cu care se confruntă echipa de negociatori moldoveni în discuțiile cu reprezentanții concernului rus. În același timp, criza energetică cu care ne confruntăm nu este determinată de prețul de achiziție, ci de posibilitatea de a asigura volumul de gaz necesar R. Moldova. Sunt declarațiile președintelui Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban. Potrivit oficialului, pentru luna octombrie, consumatorii casnici și instituțiile publice nu vor rămâne fără gaze naturale, notează IPN.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz spune că în negocierile cu Gazprom, Chișinăul insistă pe prelungirea fostului contract de achiziție a gazului, cu vechea formulă de calcul. Potrivit oficialului, impasul negocierilor este determinat și de datoriile acumulate de Moldovagaz față de Gazprom în valoare de 450 de milioane de dolari, fiind vorba de datoriile părții drepte a Nistrului.

Discuțiile privind semnarea unui nou contract sau prelungirea actualului au început încă în luna iunie. Noi am mizat pe prelungirea contractului cu 3 ani, am mizat pe prelungirea actualei formule de calculare a prețului. La etapa actuală suntem în negocieri, dar sunt probleme legate de datorii, sunt întrebări ce vizează implementarea pachetului energetic III. Problema acum nu este în preț, ci în capacitatea de a asigura volumele necesare. Este un deficit mare de gaze naturale în Europa, unicul furnizor care poate acoperi acest deficit este Gazprom-ul. La moment, lupta se dă pentru volume”, a spus președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban, la emisiunea „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Ceban spune că una dintre soluții ar fi și procurarea gazului din Ucraina sau România. Totuși, se dorește semnarea unui contract cu sursa primară, pentru a evita achitarea unui preț exorbitant.

Suntem de părere că trebuie să avem contrat direct cu cel care deține sursa. În Ucraina și România sunt volume, dar sunt la prețuri foarte mari, pe care nu le putem suporta. De ce credeți că pentru o lună am prelungit contractul? Pentru că nu ne-am dorit un astfel de preț. Prețul astăzi din Ucraina este de 1000-12000 de dolari pentru o mie de metri cubi. Toți trebuie să înțeleagă că gaz este, dar e foarte scump. Pentru luna octombrie noi rezerve avem pentru consumatorii protejați, adică pentru consumatorii din serviciul public și consumatorii casnici”, a mai spus Vadim Ceban.

Pentru luna octombrie, Republica Moldova are semnat un contract provizoriu cu Gazprom, în baza căruia se achită 790 de dolari pentru o mie de metri cubi. La data de 14 octombrie, Comisia pentru Situații Excepționale a instituit stare de alertă la nivel național în domeniul energetic, ceea ce înseamnă posibilitatea de utilizare a păcurii din rezerva de stat pentru producerea energiei electrice și termice, pregătirea de către Guvern a unor măsuri compensatorii pentru consumatorii casnici, industriali și comerciali și identificarea unor soluții de economisire a consumului de gaze naturale.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button